Turismul din Timiș, de mare interes

115

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș a fost declarată, în ședința de Guvern de vineri, ca fiind de utilitate publică.

„Mă bucur că demersul meu făcut în urmă cu câțiva ani, când m-am luptat pentru a înființa această asociație importantă pentru dezvoltarea și promovarea turistică a județului nostru, are succes. Iată că astăzi, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș a fost recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică. Vom continua activitățile pe care le derulăm în prezent și vom demara noi proiecte turistice, cu impact pozitiv asupra comunității”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Printre cele mai semnificative proiecte ale Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș menționăm: „Mic dejun la Margina”, „Zilele lacului Surduc” sau promovarea obiectivelor turistice din acest județ.

Obținerea acestui statut înseamnă recunoașterea de către autorități a faptului că Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș se distinge prin gama de interese pe care le promovează și de servicii pe care le prestează pentru comunitate.

De asemenea, organizațiile de utilitate publică au dreptul de a li se atribui în folosință gratuită bunuri proprietate publică și se pot bucura de diverse facilități fiscale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.