Troturar „înălțat” cu trei rânduri de pavele suprapuse

178

Un localnic din staţiunea suceveană Vatra Dornei a atras atenţia pe Facebook că administraţia locală repară un trotuar folosind o tehnică nouă. Dacă pe unele artere pentru pietoni nu există niciun rând de pavele, pe trotuarul de pe strada Unirii sunt trei rânduri suprapuse.

Bogdan Alexandru locuieşte în oraşul-staţiune de interes naţional Vatra Dornei, din judeţul Suceava. El a publicat pe contul său de Facebook mai multe imagini în care arată că un trotuar din oraş este reparat printr-o tehnică nemaiîntâlnită până acum. „Nu am crezut că este adevărat şi am fost la faţa locului! Locaţie: Vatra Dornei, str. Unirii vis a vis de renumitele magazine!”, a comentat tânărul.

Contactat telefonic, primarul oraşului, Ilie Boncheş, ne-a declarat că muncitorii care înlocuiesc conductele au avut o intervenţie complexă pe strada Unirii, care a afectat trotuarul. Nu au reuşit să aducă terenul la starea iniţială, însă au luat măsuri pentru ca pietonii să circule în condiţii de siguranţă. Au adunat pavelele cu care era acoperit trotuarul înainte de intervenţie, şi le-au suprapus pentru a crea o cale de trecere.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.