Trotuarele „șotron”, amenințări și un mesaj tranșant de la Direcția pentru Cultură

379

Trotuarele „șotron” din zona centrală continuă să creeze conflicte între Primăria Timișoara și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Se pare că nu există o comunicare instituțională oficială, așa că mesajele și replicile se dau pe Facebook.

Directorul Direcției pentru Cultură, Sorin Predescu, i-a transmis un mesaj tranșant pe rețeaua de socializare primarului Nicolae Robu. Predescu îi amintește edilului-șef că lucrările de amenajare a trotuarelor este ilegală, neavând documentația necesară. Nu uitați, vorbim despre o zonă istorică reglementată clar de lege.

”Orice constructor trebuie să aibă o autorizație de construcție atunci când construiește. Primăria Timișoara nu are o autorizație de construcție pentru trotuare. Totodată, orice construcție trebuie să aibă un proiect asumat de un arhitect și avizat de instituțiile avizatoare: Agenția de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția Județeană pentru Cultură – atunci când sunt zone istorice protejate. Primăria nu are acest proiect, nu are avize, deci nu are autorizație de construcție, deci construiește ilegal.

Primăria s-a mai folosit și altădată de subterfugiul de a declara că nu face decât lucrări de reparații în centrul istoric al Timișoarei, ceea ce în acest caz este fals. Schimbarea soluției constructive a trotuarelor prin amplasarea dalelor în cauză este o lucrare de construcții în zonă istorică protejată și nu o lucrare de reparații în zonă istorică protejată, de aceea se vorbește de trotuare noi și nu de repararea celor vechi”, a transmis Predescu.

De asemenea, șeful de la Cultură susține că el nu este în conflict cu primarul, dar îi cere să își revizuiască limbajul și susține că a fost amenințat de Nicolae Robu, atât el cât și colegii săi din Direcție.

”Eu, personal, nu sunt într-o logică electorală și nu consider că am un conflict personal cu dumneavoastră. Nu este un conflict personal, ci unul instituțional. Oricine ar fi fost în poziția mea ar fi trebuit, legal, să facă același lucru; să ceară primăriei Timișoara să respecte legea și regulamentele locale. De aceea sunt nedemne de un primar etichetele pe care mi le puneți mie și celor care îndrăznesc să vă contrazică.

De obicei reacționez destul de calm la amenințare și intimidare. Pot înțelege dezavantajele unei poziții administrative, sunt dealtfel inerente, dar nu voi accepta hărțuirea pe care o mobilizați împotriva mea și a colegilor mei de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. Măsurați-vă cuvintele ca un adult”, încheie Sorin Predescu.

Vă amintim că Direția pentru Cultură Timiș a emis și un ordin de oprire a lucrărilor de amenajare a trotuarelor și chiar a depus plângere penală împotriva Primăriei Timișoara care face lucrările în zona istorică fără avizele necesare.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.