20.7 C
Timișoara
luni 17 iunie 2024

Tronsonul Margina-Holdea se pare că totuși va avea un final fericit

Dacă nu ar afecta sute de mii de călători ce ar dori să folosescă nestingheriți Autostrada A1, cei 10 kilometri lipsă de la Margina ar suna ca un banc stupid din epoca socialismului.

Cum e să faci sute de kilometri de autostradă mai cu hei-rup ori contestații și amânări dar totuși să le faci și să nu poți rezolva o postată de drum de „doar” 9 kilometri (deși se vorbește fie de 10-11 sau 12). Și nu de azi sau de ieri ci tocmai din anul 2013, după cum a precizat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Bucata de la limita județului Timiș și Hunedoara nu se poate realiza și pace ca în legenda meșterului Manole.
Sectorul lipsă este ceva de neînțeles în condițiile în care, potrivit lui Marcel Ciolacu, în prezent, se lucrează la 35 de loturi de drum expres și de autostradă pe tot cuprinsul țarii, adică încă 750 de km la cei peste 1.000 deja realizați, în perioada ministeriatului lui Grindeanu.

Trei lideri de seamă ai statului, premierul Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis și ministrul Sorin Grindeanu au venit sâmbătă să vadă la fața locului lucrările de pe drumul Margina-Holdea. Se pare că noul antreprenor și-a luat în serios misiunea și întradevăr se vede mișcare febrilă pe șantier.
După o scurtă inspecție cei trei s-au declarat mulțumiți de ce au văzut. Dacă totul merge bine (și nu sunt motive temeinice să nu meargă treaba) lucrarea se va termina în cel mai pesimist scenariu la termen. Dar se pare că există premizele finalizării chiar cu un avans însemnat.
Pe șantierul segmentului de autostradă A1 Margina-Holdea e plin de utilaje ce muncesc în continuu. De curând au început săpăturile la celebrele tuneluri ce au fost atât de mult discutate dar mult timp evitate. Sarina a fost asumată de asocierea C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT.
„Acest sector are o întreagă poveste. După 10 ani se lucrează, în sfârșit, la acest tronson de autostradă care a creat un calvar pentru toți șoferii: trebuie să cobori de pe autostradă, să stai într-un sens giratoriu cu orele, și după… trebuie să reintri pe autostradă. Mă bucur mult. Cred că era și normal, dar îl felicit pe domnul Grindeanu că s-a implicat și s-a găsit o rezolvare. Acest drum, pot spune, a fost cea mai mare rușine a județului dumneavoastră“, a detaliat situația primministrul Marcel Ciolacu.

„Mai adaug câteva lucruri. Finanțarea este prin PNRR. După cum știți, când am venit la minister, proiectul era, de fapt, blocat din 2013. Avem un constructor care a terminat faza de proiectare, s-a intrat în faza de execuție. Termenul, așa cum știți, este dat prin PNRR, la finalul anului 2026. Dar sunt sigur că pe constructor l-ați văzut și pe centura de sud a Timișoarei și cred că acest termen va fi devansat. În niciun caz nu se va trece peste acest termen limită așa cum am văzut că se plâng unii care nu au dat niciun kilometru de autostradă în circulație în mandatul lor. O dată finalizată această lucrare se va circula de la Boița până la Nădlac fără întrerupere.
Sigur că se lucrează și pe toate cele patru loturi de autostradă rămase dintre Sibiu și Pitești. Unele dintre ele vor fi terminate chiar în perioada în care vor fi teminați și acești 11 kilometri dintre Margina-Holdea”
a complectat cele de mai sus și ministrul Grindeanu.


Cu acest prilej la conferința ad-hoc de la marginea drumului cu planșa în față s-a discutat și despre tuneluri. Proiectarea acestora ar trebui să dureze încă vreo 3 săptămâni. Nici avizele nu ar trebui să dureze prea mult după care în cel mult o lună se trece la lucrarea propriu zisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

În sfârșit, o veste bună de la băncile românești! Scad ratele la credite cu un procent semnificativ

Românii care au credite în lei, cu dobândă variabilă, vor plăti rate ceva mai mici la bănci. De la 1 iulie, cotația IRCC, indicele...

Acord pentru colectarea uleiului vegetal uzat în Timișoara

Primăria Timișoara și societatea OILRIGHT SRL vor încheia un acord de colaborare pentru implementarea unui sistem de colectare și reciclare ecologică a uleiului vegetal...

Citește și :