15.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Tristețe fără margini in vestul țării. S-a stins la doar 19 ani

Sărbătorile de iarnă vor fi foarte triste pentru  familia Curac, din Zăbrani. David s-a stins la doar 19 ani în teribilul accident care a avut loc în această după amiază la Neudorf și în care a murit încă o persoană. David era împreună cu un prieten, Călin, în vârstă de 17 ani, iar la un moment dat a efectuat o depășire care s-a dovedit a fi fatală: a ajuns cu mașina sa, un Volkswagen Vento, sub roțile unui camion. Ambii au decedat

David a murit la puține momente după coliziunea cu camionul, iar mașina s-a transformat într-un morman de fiare contorsionate. Prietenul lui, Călin, a fost rănit, fiind salvat de echipajul SMURD care l-a transportat de urgență la spital, iar medicii au reușit să îl stabilizeze, dar a decedat ulterior.

sursa: Specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara 

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

FOTO – VIDEO | Cel mai mare magazin Altex din Timișoara se deschide la AEM

Un nou magazin Altex se va deschide, începând de joi, 25 aprilie, în zona AEM, pe strada Liviu Rebreanu. Miercuri a avut loc inaugurarea...

Citește și :