11.1 C
Timișoara
duminică 23 martie 2025

Trei timișoreni au obținut trei premii importante, acordate, azi, de către Muzeul Național al Literaturii Române din București

Muzeul Național al Literaturii Române a decernat astăzi, 16 ianuarie 2024, în cadrul unei ceremonii hibrid, premiile pe care le acordă anual unor personalități ale literelor și culturii românești și străine.

Manifestarea, ajunsă la cea de-a XV-a ediție, se înscrie în tradiția de peste șase decenii a instituției noastre și este o onoare ce dă seama despre situarea MNLR în cultura românească de-a lungul vremii.

Festivitatea de decernare a premiilor MNLR l-a avut drept amfitrion pe prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul instituției.

Juriul, format din prof. univ. dr. Mircea Martin (Președinte), prof. univ. dr. Mircea Dumitru, prof. univ. dr. Carmen Mușat, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, prof. univ. dr. Caius Dobrescu și prof. univ. dr. Ioan Cristescu (directorul MNLR), a acordat următoarele premii:

Premiul „Şerban Cioculescu” pentru memorialistică și istorie literară i-a fost conferit domnului Paul Cernat pentru volumul Bacovia și Noul Regim al literaturii, Editura Eikon, 2022.

Același premiu i-a revenit și domnului Robert Șerban pentru volumul Numai copilăria e glorioasă – Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran, Editura Trei, 2022.

Premiul „Petru Creţia” pentru filologie clasică a fost acordat domnului Andrei Cornea pentru traducerea operei integrale a lui Platon.

Premiul „Eugen Simion” pentru încurajarea tinerilor cercetători i-a fost conferit doamnei Ruxandra Câmpeanu pentru volumul Dincolo de regulile jocului. Trepte și limite ale compromisului intelectual în perioada 1948-1964: Mihai Ralea, G. Călinescu și Tudor Vianu, Editura Corint, 2022.

Premiul „George Călinescu” pentru întreaga activitate i-a revenit domnului Cornel Ungureanu.

Premiul „Eugen Lovinescu” pentru promovarea limbii și literaturii române în străinătate a fost acordat domnului Dinu Flămând.

Premiul „Titu Maiorescu” pentru proiecte culturale majore i-a fost conferit Doamnei Adriana Babeți pentru coordonarea lucrării Dicționarul romanului central-european din secolul XX, Editura Polirom, 2022.

Premiul „Alexandru Ciorănescu” pentru literatură comparată i-a revenit Doamnei Mihaela Ursa pentru volumul Indisciplina ficțiunii. Viața de după carte a literaturii, Editura Casa Cărții de Știință, 2022.

Premiul „Perpessicius” pentru ediții critice și Premiul „Tudor Vianu” pentru teoria literaturii și a culturii nu au fost acordate.

Sursa: https://mnlr.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O fetiță de 11 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de mașină

O fetiță de 11 ani a fost lovită de mașină în Sânandrei. Micuța a încercat să treacă strada prin loc nepermis. Mașina era condusă...

Scanadal într-un supermarket din Cetate! Doi bărbați au devenit violenți cu agenții de pază

Scandal în magazinul Kaufland din cartierul Cetate! Doi bărbați care nu voiau să stea la coadă au fost scoși afară de paznici. Oamenii erau...

Citește și :