Trei sferturi dintre salariații români vor condiționa angajarea la următorul loc de muncă de posibilitatea de a munci de acasă

31
Opțiunea muncii de acasă devine un element hotărâtor în alegerea următoarei destinații de carieră pentru trei sferturi dintre salariații români, conform studiului EY România ”Munca în noile condiții”, desfășurat în perioada iunie – iulie 2021, care a sondat opiniile a 542 de angajați români din diverse sectoare de activitate. Aceste rezultate vin să le întregească pe cele reliefate de studiul EY global ”Work Reimagined”, unde se arăta că peste jumătate dintre salariații de la nivel mondial și-ar da demisia dacă nu li se oferă flexibilitatea după pandemie.
„Discuțiile avute în spațiul public, dar și în cadrul specific fiecărei companii, arată că întrebarea despre viitorul muncii s-a mutat de la „Când ne întoarcem la birou?” spre „Care este noua definiție a muncii eficace?”. În contextul în care angajații care lucrează de acasă consideră că obțin aceleași rezultate ca cele de la birou, noua provocare pentru angajatori devine aceea de a netezi acest drum prin oferirea de sprijin administrativ și identificarea momentelor optime de reunire organizațională necesare păstrării liantului cultural”, spune Horaţiu Cocheci, Director, People Advisory Services, EY România.
Potrivit datelor furnizate de studiu, munca de acasă nu era o metodă de lucru utilizată în România în perioada care a precedat pandemia, fiind privită cu neîncredere de companii – 48% dintre respondenți nu utilizaseră niciodată telemunca în relațiile profesionale.

Cea mai mare provocare pentru salariații care au lucrat de acasă a fost gestionarea programului de lucru și a orelor efectiv lucrate: 38% dintre participanții la studiu au declarat că au lucrat mai multe ore în perioada pandemiei, iar 54% și-au modificat orarul clasic de lucru în diferite forme.

Totuși, 68% dintre respondenți consideră că facilitățile avute în perioada derulării activității de acasă au fost suficiente. În privința realizării sarcinilor de serviciu, 73% dintre cei intervievați sunt încrezători și foarte încrezători că sarcinile primite au fost îndeplinite la nivelul solicitat de către angajatori.

Continuarea, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.