Trei puncte mari pentru ASU Politenica. Alb-violeții înving Ripensia în prelungiri

296

ASU Politehnica a obținut trei puncte importante, în lupta pentru evitarea retrogradării. Alb-violeții au depășit concitadina Ripensia, grație unui penalty transformat, în prelungiri, de Alin Ignea.

Derby-ul local de pe „Dan Păltinișanu” a oferit puțin celor care au populat tribunele bătrânei arene. Asta în ciuda unui start de meci extrem de viu, în care atât Ripensia, cât și ASU Politehnica au țintit, pe rând, bara. Mai întâi au fost gazdele, prin Drăghici, care a lovit stâlpul din dreapta porții lui Murariu, din doar câțiva metri, după o bâlbâială a lui Mera și Scutaru, chiar la prima fază importantă a meciului.

Imediat a venit și replica „băieților în ghete”, tot după o fază confuză în careul mic. Mera a trimis, din cădere, iar Moldovan a respins în transversală. Apoi, duelul s-a echilibrat și mai mult, iar ocaziile de gol au apărut doar în finalul primei părți, tot la poarta Ripensiei. Manea a avut șansa lui 1-0, dar a trimis modest din careu, pentru ca repriza să se încheie cu o altă bară, după șutul cu latul a lui Ignea, servit excelent de Cristian Ene.

Actul secund a fost unul mult mai „cuminte”, în ceea ce privește fazele de poartă. Pentru că la capitolul durități jucătorii n-au rămas datori. S-a jucat tare, aproape de limită, însă asta a dus la un joc destul de fragmentat. Și totuși, ultimele secvențe au fost mai interesante. Dumiter a ratat șansa golului, din șase metri, fiind blocat excelent de Murariu, iar ocazia acestuia s-a răzbunat la poarta cealaltă. Rusu a luat o acțiune pe cont propriu, în flancul stâng, a pătruns în viteză în careu, unde a fost faultat clar de Stoi. Penalty, iar Ignea nu a ieratat (90+1)! ASU Politehnica își ia revanșa, după insuccesul din tur și duce la 7, numărul victoriilor alb-violete în duelul cu concitadina din Ciarda Roșie.

Însă, mai important, acumulează 38 de puncte, cu 4 în plus față de Energeticianul. Și are liniște până vineri, când găzduiește celălalt duel local, cu ACS Poli. De la ora 11:00, pe „Știința”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.