Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru fraude informatice, în urma a şase percheziţii în Timiş şi Arad

74

Cinci persoane sunt cercetate, trei dintre ele fiind deja reţinute pentru 24 de ore, pentru fraude informatice, după ce au intrat în posesia datelor de identificare a mai multor carduri bancare provenite din Mexic şi din unele state europene, pe care le-au clonat şi le-au folosit pentru achiziţionarea unor bunuri de valoare. În acest caz, au fost făcute şase percheziţii în judeţele Timiş şi Arad.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Poliţiei Judeţene Timiş, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Timiş au făcut şase percheziţii, cinci în Timiş şi una în Arad. Totodată, a fost prins în flagrant delict un bărbat în timp ce ar fi primit bani rezultaţi din efectuarea unor tranzacţii ilegale.
Percheziţiile au fost făcute în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări faţă de 5 persoane, cu vârste între 31 şi 47 de ani, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
”Începând din cursul anului 2019, cei 5 ar fi constituit o grupare infracţională având ca scop săvârşirea de infracţiuni informatice. Trei dintre aceştia, în vârstă de 31, 41 şi 47 de ani, ar fi intrat în posesia datelor de identificare a mai multor carduri bancare provenite din Mexic şi din unele state europene, pe care le-ar fi folosit în derularea de operaţiuni financiare frauduloase, respectiv la achiziţionarea unor bunuri de valoare, plătite cu cardurile clonate. Bărbatul în vârstă de 31 ar fi deţinut rolul de lider al grupării, în timp ce alte două persoane, de 41 şi 47 de ani, ar fi avut rolul de a identifica şi atrage în grupul infracţional diferite persoane, care să fie folosite în achiziţionarea a diferite bunuri de valoare, plătite cu respectivele carduri”, se arată în comunicat.
Datele de pe cardurile sustrase ar fi fost stocate în memoria mai multor telefoane mobile, ulterior aceste telefoane fiind predate celorlalte persoane, în vederea folosirii lor în achiziţia de bunuri.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 7 laptopuri, 9 telefoane mobile, 7 HDD-uri, 9 cartele telefonice şi 15.000 de lei. Cele cinci persoane cercetate au fost audiate la DIICOT Timişoara, trei dintre ele fiind reţinute pentru 24 de ore, iar pentru o a patra s-a dispus măsura controlului judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.