Trecerea de pietoni desființată provizoriu rămâne tot închisă

170

Cu câteva luni în urmă mai marii municipalității au luat hotărârea înțeleaptă de a închide circulația per pedes pe una din cele mai circulate treceri de pietoni din oraș. În sensul giratoriu de la Piața Mărăști au fost montate garduri metalice ce blocau accesul celor ce veneau pe jos dinspre Piața Unirii și voiau să treacă strada Oituz către Facultatea de Arte sau către Calea Aradului. Cu mare grabă, au șters chiar și petele de vopsea de pe carosabil ce erau urmele unei zebre decolorate.

Pretextul oferit era cât se poate de simplu și credibil. În foarte scurt timp ar fi trebuit să înceapă lucrările de lărgire a căii de rulare prin realizarea unei benzi suplimentare de circulație în sensul giratoriu. Asta se întâmpla în ultima zi din luna martie.

Cetățenii earu asigurați că odată cu desființarea trecerii de pietoni, înainte de începerea lucrării propriu-zise, se vor mai face lucrări de mutare a unor stâlpi RATT. Semafoarele din Piața Mărăști vor rămâne pe intermitent pe toată perioada lucrărilor de lărgire a intersecției. Totul urma să fie doar provizoriu și pentru o perioadă scurtă și determinată doar de lucrări.

Ne apropiem de jumătatea lunii iulie. Trafic îngreunat spre haotic, călduri insuportabile, dar nici urmă de lucrări de lărgire a tramei stradale. Poate au uitat. Poate se așteaptă toamna, când e mai răcoare și se întorc studenții la școli. Poate se așteaptă ofilirea trandafirilor din intersecție. Pietonii disciplinați fac ture în jurul intersecției căutând un loc de trecere. Alții se avântă peste sau pe lângă gard riscând foarte mult. Circulația nu s-a îmbunătățit cu nimic, șoferii trebuie să aștepte același timp însumat la celelalte două treceri din dreptul spitalului. Iar străinii se minunează de așa năzbâtie ce o consideră o glumă de televiziune cu cameră ascunsă. De multe ori stau descumpăniți în naivitatea lor caută și caută unde este camera ce ar trebui să-i filmeze.
Mulți dintre trecătorii nemulțumiți cred că de fapt ar fi vorba de o formă mascată de a tolera parcarea nestingherită a mașinilor pe fosta trecere de pietoni. Nimeni nu poartă grija acestor profitori ce nu plătesc taxa de parcare ca și colegii lor de trafic.

Din toată tărășenia, un lucru este cert și mai ridică moralul ecologiștilor optimiști. Edilii fac promisiuni ferme că spațiul verde din mijloc nu va fi afectat deloc. Iar pietonii poate cândva, peste multe luni sau ani, vor circula din nou civilizat.

LĂSAȚI UN MESAJ