Transilvania este în topul destinaţiilor turistice de toamnă europene

83

Transilvania este în topul destinaţiilor turistice de toamnă europene, alături de zone spectaculoase din Croaţia, Italia, Polonia sau Malta, potrivit platformei Vagrants Of The World Travel

Pe lista Destinaţiilor de Toamnă Frumoase din Europa, cei de la Vagrants Of The World Travel enumeră Transilvania printre cele mai spectaculoase locuri care pot fi văzute în ultima parte a anului.

Transilvania este remarcată pentru aspectul copacilor toamna, castele şi legende locale.

Lista specialiştilor include Slovenia, unde sunt prezentate drept atracţii coloritul pădurilor toamna, castele şi festivaluri de vin, Croaţia, unde culorile toamnei sunt dublate de oraşe vechi dar şi de sezonul târziu de pe plaje şi din insule, Italia, cu frumuseţea lacurilor şi festivaluri culinare, sudul Franţei, unde atracţiile sunt vara indiană, plajele şi activităţile în aer liber, toamna de aur poloneză şi castelele medievale, eleganţa Budapestei şi băile termale din Ungaria, Valea Wachau din Austria, târgurile din Cehia, iar pentru luna noiembrie sunt păstrate Madiera, în Portugalia, Cipru şi Malta.

Sezonul de toamnă este considerat o atracţie în sine pentru destinaţiile europene alese de cei de la Vagrants.

Cea mai bună lună de călătorie în această toamnă este considerată octombrie, luna în care culorile anotimpului sunt în cel mai bun moment iar Europa se umple de festivaluri.

Ljubljana, capitala Sloveniei a fost votată capitala verde a Europei în 2016 oferind un centru vechi prielnic plimbărilor pe jos de-a lungul râului Ljubljanica. Toamna este şi momentul festivalului vinului sloven, Vinarium Festival şi al Festivalului de Vin Vechi. Atracţii culinare şi instalaţii artistice completează oferta sezonului.

O altă atracţie slovenă este lacul Bled cu biserica Înălţarea Mariei unde urcarea celor 99 de trepte de piatră ar garanta împlinirea unei dorinţe şi castelul din zonă.
Croaţia este una dintre cele mai căutate destinaţii de vară, dar sezonul de plajă rămâne deschis până înspre luna noiembrie. Septembrie şi octombrie sunt considerate luni la fel de bune pentru o călătorie pe coasta Adriaticii ca şi mai şi iunie. Una dintre atracţiile naturale bine cunoscute în Croaţia sunt cele 16 lacuri Plitvice legate de o serie de cascade.

Italia rămâne una dintre cele mai spectaculoase destinaţii europene şi în timpul toamnei, lacul Como fiind înconjurat de evenimente festive dedicate recoltei dar şi de festivaluri de artă. Liguria este o zonă în care toamna se răresc mulţimile de turişti, dar sezonul în care sunt celebrate cunoscutele Funghi Porcini este cât se poate de ofertant mai ales pentru gurmanzi.

Riviera franceză şi regiunea muntoasă din sud-vestul Franţei se bucură de vreme prietenoasă în ultimele luni ale anului. Pirineii încă mai sunt accesibili fără un permis special iar migraţia păsărilor peste culmile munţilor devine o atracţie în sine.

Oraşul Gdansk este ales ca o vedetă a ”toamei de aur” poloneze. Consacrat drept centru de artă, cultură, sporturi şi divertisment, oraşul este celebru şi pentru Goldwasser, băutura produsă aici, din secolul XVI.

Alte atracţii poloneze mai sunt castelul teutonilor din Malbork sau castelul Rzucewo.

În Austria, valea Dunării mărginită de dealuri cu vii oferă o imagine perfectă toamna pe Valea Wachau, la vest de Viena. Valea este pe lista obiectivelor de patrimoniu UNESCO din anul 2000.

Perspectiva asupra Dunării recomandă şi Budapesta în lista specialiştilor, ca şi clădirile şi podurile spectaculoase. Un rol important pentru cei care preferă turismul medicinal îl joacă acolo şi cele 118 izvoare termale din zonă. Capitala Ungariei programează în septembrie Festivalul internaţional al Vinului, sărbătoarea palincii şi Ceremonia Cârnatului. În octombrie are loc Festivalul Artelor Contemporane Cafe Budapest, iar luna noiembrie este animată de Festivalul Vinului Nou şi al Brânzei.

Praga nu lipseşte de pe lista recomandărilor ca şi micul oraş cehesc Český Krumlov, descris ca o bijuterie medievală. Preţurile sunt descrise de specialiştii Vagrants of The World ”ca în România”.

Pentru cei dornici să prindă soare în noiembrie, Madeira, regiunea autonomă portugheză din nordul coastei Africii este una dintre atracţii. Vremea se îmblânzeşte şi soarele continuă să îi alinte pe turişti. Şi Ciprul este la fel de ofertant pentru o escapadă târzie de toamnă, fiind chiar un pic mai cald decât în Madiera. Celor două destinaţii le se adaugă şi Malta cu arhitectura ei barocă şi neo-clasică.

Transilvania este descrisă ca un ţinut de basm, cu peisaje medievale şi privelişti naturale spectaculoase. Castelele gotice şi zonele montane din zona Braşovului şi a Sibiului sunt enumerate ca destinaţii care vor surprinde. Paleta de culori pe care o capătă peisajul transilvan toamna ”este greu de imaginat să fie mai frumoasă undeva în lume”, scriu jurnaliştii. Preferinţa Prinţului Charles pentru zonă şi posibilitatea de cazare într-o proprietate a figurii regale britanice, la Zalanpatak ca şi oferta de concerte în aer liberi din oraşele transilvane se adaugă perspectivei unui Halloween petrecut la castelul Bran, legat de figura lui Dracula.

”Transilvania e un amestec fascinant de frumuseţe naturală, istorie şi legende locale. România este şi una dintre cele mai ieftine destinaţii europene toamna”, arată jurnaliştii.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.