Toți pentru Justiție! Timișeni, arădeni, hunedoreni și bihoreni au pornit încolonați, cu mașinile, spre București. Video

265

Sâmbătă dimineața au pornit în marş motorizat spre capitală, protestatari din toate județele țării. Nici timișenii, arădenii, bihorenii și nici hunedorenii nu s-au dat în lături de la a participa la mitingul care se pare că va fi unul de amploare, în această seară, la București.

Oamenii au pornit încă din jurul orei 07.00 spre capitala României pentru a ajunge la protestul anunțat să înceapă la ora 18.00.

Pe pagina de Facebook a evenimentului, organizatorii scriu:

,,În aceste luni se doreste ca justiția să devină un accesoriu la îndemâna celor care au o majoritate în Parlament.

Într-un mod sinistru cei care au acum majoritate în Parlament doresc să transforme România într-un rai al infractorilor.

Pentru că înțelegem pericolul în care ne aflăm, facem apel către toți din Timișoara care au posibilitatea de a se deplasa spre București să ne adunăm și să plecăm împreuna cu mașinile pentru a protesta la Parlament! Acest eveniment este unul la nivel național, iar noi considerăm că prezența noastră, a celor de la Timișoara este obligatorie în ziua de 20 ianuarie acolo la București!

Fără o reacție puternică a noastră riscăm să suferim mult mai rapid și mult mai puternic. Pe o perioadă care nu este determinată. Dar necesitatea noastra de reacție are un termen destul de limitat și destul de prezent!”, transmit organizatorii.

 

Posted by Initiativa Timisoara on 20 Ianuarie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.