15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Tineri prinși de polițiștii locali în timp ce se drogau în Parcul Botanic din Timișoara

Polițiștii locali aflați în patrulare în acest weekend, în zona centrală a municipiului, au observat pe o bancă din Parcul Botanic un grup de tineri care aveau un comportament agitat, erau gălăgioși, consumând băuturi alcoolice, iar la observarea patrulei, unul din cei cinci tineri aflați în parc a încercat să ascundă ceva sub bancă.

Cei în cauză au fost legitimați, constatându-se că au vârste cuprinse între 22 și 27 de ani, și au domicilii în Timișoara, Arad și Reșița. Unul dintre aceștia avea asupra sa un plic din nylon care conținea substanțe vegetale de culoare verde, despre care a declarat că este canabis.

În acest caz, s-a luat măsura întocmirii documentelor pentru predarea substanțelor și preluarea cazului de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

În ultima perioadă, tot mai mulți tineri sunt depistați pe străzile Timișoarei consumând tot felul de substabțe interzise și, deși numărul acestora a scăzut față de anul trecut, fenomenul rămâne îngrijorător. Cei mai mulți dintre acești tineri sunt depistați în special în parcuri, dar și în zonele de cartiere între blocuri, precum și în zona centrală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primi pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Citește și :