Timişoreni amendaţi că nu strâng după animalele de companie

95

Timişorenii care au animale de companie trebuie să ştie că sunt anumite reguli care trebuie respectate. Mai bine de 20 au fost amendaţi pentru că au încălcat normele.

Agenţii au surprins mai multe persoane care îşi plimbau câinii fără lesă sau botniţă şi, mai mult, nu adunau resturile lăsate în urmă de animale.

„În ultimele luni, au fost aplicate un număr de 24 sancțiuni contravenționale proprietarilor de animale de companie. Cele mai multe aspecte sesizate de cetățeni se referă la modul în care proprietarii de câini își scot animalele de companie la plimbare și nu curăță după acestea dejecțiile, de foarte multe ori oamenii fiind puși în situația de a  călca pur și simplu, ei sau copiii lor, acolo unde câinii și-au făcut nevoile, punându-și astfel sănătatea în pericol”, au transmi poliţiştii.

Poliția Locală atrage atenția posesorilor de câini să respecte legislația, deoarece pe lângă sancțiunile destul de mari, nestrângerea resturilor constituie și o sursă de disconfort pentru persoanele care se plimbă cu copiii care pot pune mâna pe aceste resturi. Sancţiunile sunt cuprise între 800 şi 1.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.