Timișoara | Viceprimarul și secretarul general al Primăriei, testați pozitiv cu coronavirus

50

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, cât și secretarul general interimar al primăriei, Caius Șuli au fost testați pozitiv cu coronavirus. Secretarul prezintă simptome ușoare, viceprimarul este asimptomatic.

”Nu este sigur, deocamdată, dacă între cele două cazuri există o legătură, în condițiile în care regulile de siguranță au fost respectate. Cei doi au purtat mască și au păstrat distanța socială”, se arată într-un comunicat al municipalității.

Primarul  Dominic Fritz a primit un rezultat negativ, la un test realizat ieri seară, dar a decis să lucreze de acasă în următoarele zile, ca măsură de precauție. ”Întâlnirile pe care le-am programat pentru această săptămână vor avea loc pe zoom, iar dosarele le voi primi la semnat, în continuare, pentru ca activitatea Primăriei să nu fie perturbată. Știu că se apropie Crăciunul și am vrea, pentru un timp, să uităm de toate grijile anului acesta. Dar, din păcate, tocmai pentru că se apropie Crăciunul trebuie să fim mai atenți. Să purtăm masca, să păstrăm distanța, să evităm întâlnirile nenecesare, ca să fim bine de sărbători.” a declarat Primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.