Timișoara mai curată, cu 500 de coșuri de gunoi noi

54

Primăria Municipiului Timișoara achiziționează 500 de coșuri de gunoi stradal din oțel, pentru a crește nivelul de curățenie din oraș. Este a treia licitație pentru cumpărarea coșurilor și autoritățile au majorat oferta și au redus la jumătate cantitatea cerută.

Licitația pentru achiziție a fost lansată în 16 decembrie, iar astăzi a avut loc deschiderea ofertelor. Două firme s-au arătat interesate, respectiv Urbio Palagio SRL și URBAN MARKET SRL. „Coșurile de gunoi vor avea o capacitate a recipientului/cuvie cuprinsă între 40 și 60 de litri, va fi realizat din tablă de oțel galvanizată la cald, care să confere coșului rezistență crescută la factorii de mediu și vandalism. De asemenea, coșurile vor avea un mecanism în zona inferioară pentru golire rapidă. Modelul de coșuri va putea fi montat atât pe perete cât și pe stâlp. Noile coșuri vor fi instalate în zonele în care acestea lipsesc de pe arterele principale de circulație, în piețele publice și în stațiile mijloacelor de transport în comun”, spun autoritățile.

Fiecare coș va avea o garanție de 24 de luni, în condiții normale de utilizare. Valoarea estimată a contractului este de 377.000 de lei (fără TVA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.