Timişoara în ultimii 50 de ani — dezvoltare sau stagnare?

127

Cât s-a dezvoltat Timişoara în ultimii 50 de ani? A progresat economia? A crescut nivelul de trai? S-a adaptat infrastructura la cerinţele secolului XX?  Despre economie, opinia unanină a specialiştilor şi a site-urilor de profil este că Timişoara s-a dezvoltat enorm în ultimii 50 de ani. Aici s-a dezvoltat un adevărat hub IT&C de nivel mondial, aici s-au concentrat companiile din domeniul automotive, iar Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara înregistrează o continuă creştere a traficului aerian.

Sondaj — Timişoara, nivel de trai european

Site-ul numbeo.com a prezentat un clasament al oraşelor cu cel mai bun nivel de trai, luând în calcul mai mulţi factori, precum siguranţa, preţurile în funcţie de venituri, puterea de cumpărare a locuitorilor, sistemul de sănătate şi timpul petrecut în trafic.

Astfel, potrivit topului, pe primul loc în Europa este orașul Edinburgh, urmat de Zürich, München, Geneva, Viena, Copenhaga, Hamburg, Reykjavík, Amsterdam și Berlin.
Pe locul 20 în acest top se află Timişoara. La nivel global, Timișoara ocupă locul 44, iar capitala României, București, locul 91.

Pentru un timişorean singur, cheltuielile lunare estimate sunt de 1.644,42 RON, în timp ce pentru o familie de patru personae acestea se ridică la 5.564,70 RON, cheltuieli care nu includ chiria.

Distribuţia cheltuielilor ar fi următoarea: 31,7% produse alimentare şi de igienă, 18,6% chiria, 14,5% transport, 12,5% restaurant şi cluburi, 10,9% plata utilităţilor, 7,4% sport şi timp liber, 4,3% îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Pe primul loc la nivel mondial este oraşul australian Canberra.

Infrastructura — mai multă stagnare decât progres

Infrastructura rutieră din Timişoara s-a modificat considerabil în ultima jumătate de secol, însă ultimii 30 de ani nu au adus prea mult îmbunătăţiri. Şi atunci când ne gândim că infrastructura a stagnat, nu trebuie să uităm că oraşul s-a mărit, iar numărul vehiculelor este de sute de mii — ne dăm, așadar, seama ce înseamnă azi traficul în Timişoara.

În ceea ce priveşte podurile, abia acum, în anul 2018, se lărgesc şi se modernizează două. Niciunul nou nu a fost construit, deşi un pod în zona Solventul ar fi rezolvat o parte din traficul de pe partea de sud a Timişoarei, mai ales că pe această parte nu există centură. Acest proiect este doar la nivel de studiu de fezabilitate. Mai există însă multe probleme de rezolvat până când lucrările ar putea începe, cum ar fi preluarea unei porţiuni de teren privat, obţinerea avizelor necesare de la CFR pentru ca pasajul să treacă peste liniile de tren.

Un nou pod peste Bega, în prelungirea străzii Jiul, a fost şi el doar o promisiune. Ultima informare a autorităţilor spunea că există probleme cu un aviz de la Apele Române. Se pare că podul este gândit prea jos.

„Stăm pe loc de un an, nu putem începe costruirea podului pentru că se cere o distanţă cu 40 de centimetri mai mare decât prevede proiectantul. Costurile pe care le comportă ridicarea sunt foarte mari. Este nonsens să faci un pod mai sus decât cel mai jos pod din cele care există. Nu se pune problema să vină ambarcaţiuni care să nu poată trece pe sub Michelangelo, care este cel mai jos pod din Timişoara”, declara Nicolae Robu, în toamna anului trecut.

Primarul nu a putut să ofere detalii privind costurile de construire a podului, studiul de fezabilitate fiind încă în lucru. Nicolae Robu spune că, dacă primăria nu reuşește să se înţeleagă cu reprezentanţii Apelor Române, atunci rămân două variante: se renunţă la proiect sau se vor aloca mai mulţi bani pentru a întâmpina cerinţele administratorilor canalului.

În schimb, ultimii ani au adus şoferilor şi două schimbări în bine. Administraţia Ciuhandu a reuşit să câştige un proiect european pentru construirea Pasajului Michelangelo. După ani în care în zonă nu s-a circulat şi a fost un disconfort maxim, şoferii s-au bucurat de un pasaj cu 4 benzi şi o intersecţie complet refăcută şi lărgită.

Şi administraţia Robu a implementat două proiecte importante pentru traficul din Timişoara. Lărgirea Pasajului Jiul a fost o adevărată gură de aer pentru conducătorii de autovehicule. Cozile interminabile de pe Strada Gării şi de pe Bulevardul Republicii au luat sfârşit, nu fără ambuteiajele de rigoare în șantier prelungit peste termen. La pasajul Popa Şapcă încă se lucrează, dar autorităţile spun că la finalul lunii mai şi acesta va fi deschis traficului. Plusul pe care îl va aduce acest şantier este că şi strada cu acelaşi nume a fost lărgită la 4 benzi.

În ceea ce priveşte străzile, prea puţine artere importante au avut parte de modernizări. În cei 16 ani în care Gheorghe Ciuhandu a fost la cârma oraşuşui nu s-au făcut decât reparaţii şi reabilitări de străzi. Artele extrem de circulate nu au fost lărgite decât sub administraţia Robu, şi nu foarte multe. Bulevardul Take Ionescu este un exemplu pozitiv, la fel ca Strada Jiul. Însă şantierele de pe Calea Martirilor sau Popa Şapcă, cum am subliniat şi mai sus, sunt încă în lucru, iar aglomeraţia în această primăvară a crescut considerabil.

Sportul — infrastructură precară

Un capitol la care, din păcate, Timişoara este codaşă îl constituie infrastructura sportivă. Bătrâna Sală „Olimpia” este singurul spaţiu care poate găzdui unele competiţii sportive de anvergură. Însă este mult depăşită pentru a găzdui evenimente care să fie demne de o Capitală Europeană a Culturii.

Stadionul „Dan Păltinişanu” a devenit un subiect extrem de controversat. De la paragină la arenă modernă e cale lungă. Stadionul a devenit un pericol pentru spectatori şi sportivi, iar autorităţile neputincioase au făcut primul şi cel mai simplu lucru: au decis să-l închidă. Asta în timp ce situaţia este cunoscută de ani buni. De la ultima reabilitare, de acum 10 ani, arena s-a degradat sub ochii nepăsători ai celor care îl gestionează: Consiliul Judeţean Timiş. Nici administraţia oraşului, care găzduieşte arena, nu a făcut vreun demers pentru a construi un stadion nou. Astfel, marile competiţii sportive care ar putea avea loc în oraşul de pe Bega în următorii ani vor fi mutate în alte părţi. Cel mai probabil la Craiova sau la Târgu Jiu, acolo unde autorităţile au ştiut să facă diligenţele necesare pentru ca statul să ridice, pe banii noştri, ai tuturor românilor, stadioane moderne.

Sala polivalnetă este doar un vis. Primarul Timişoarei continuă să viseze că cei de la Compania Naţională de Investiţii vor construi sala polivalentă de 16.000 de locuri la Timişoara, şi nu la Giroc, aşa cum s-a anunţat. Pentru a-i convinge pe reprezentanţii CNI, Nicolae Robu anunţase că vrea să cumpere mai multe construcţii aflate pe un teren din zona stadionului „Dan Păltinişanu”, pe care să le demoleze şi să ofere companiei terenul liber de sarcini. Între timp, şantierul pentru construirea unei săli de 3.000 de locuri, început în 2010, aşteaptă. Universitatea Politehnica Timişoara şi Primăria Timişoara, partenere în acest proiect, nu par să rezolve problemele întâlnite în timpul construiririi. Lucrările au fost abandonate după ce firma constructoare a intrat în insolvenţă, iar acum sunt pe rol mai multe procese. Totuşi, surse universitare spun că anul acesta va fi reluat şantierul.

Campinonii nici măcar nu au stadion! Sau cel puţin nu ceea ce poate fi numit stadion decent. Campionii rugbişti de la Timişoara Saracens joacă şi se antrenează pe un teren extem de vechi şi de degradat, iar construirea unui stadion şi pentru rugby este doar încă o promisiune veche.

„Vom demara realizarea unui stadion care va fi dedicat rugby-ului. Este vorba de un teren lăsat în paragină. Stadionul va fi conceput în etape. Iniţial, va fi unul mic, de 5.000 de locuri, dar va fi gândit în aşa fel încât să poată fi şi extins, în etape, până la 15.000 de locuri. Acest stadion ni-l asumăm noi, pe bugetul local (…)”, declara Nicolae Robu în 2015.
Deşi licitaţia pentru construirea unui complex sportiv în zonă, care să găzduiască şi rugbiștii, s-a lansat, aceasta este amânată pentru luna august. Aşadar, va mai dura până când Timişoara va avea un stadion nou, fie el și doar pentru rugby.

LĂSAȚI UN MESAJ