15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Timişoara, destinaţie turistică 2021- VIDEO

Lucrurile încep să se pună cap la cap în privința turismului, exclusiv pe Timișoara. Astăzi de pildă a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Consultativ în domeniul Turismului, la care au fost invitaţi operatorii din domeniu.

Decizia de constituire a unui astfrel de organism s-a luat datorită creşterii numărului de turişti din ultimii ani, urmând ca numărul acestora să crească de la un an la altul, generat şi de faptul că în 2021 Timişoara va fi Capitală cultural Europeană.

În ultima perioadă turismul timişorean s-a dezvoltat prin firme private, prin întâlnirile operatorilor în turism : “2021, reprezintă un moment chiar frumos, şi din experienţa mea de 20 ani de ghid internaţional de turism, de profesor de ghizi, de expert în turism, autor, coauthor la diverse lucrări despre turism, este nevoie de a pregăti un ghid turistic al Timişoarei, scris de specialişti care ştiu istoria oraşului, clădirile şi tradiţiile, fiind nevoie şi de un fotograf, dar şi de un tehnoredactor, ghidul să apară în şapte limbi (engleză, franceză, italiană, germană, maghiară, sârbă şi română”, a subliniat istoricul Ioan Haţegan

Trebuie totul început imediat, fiindcă este mult de lucru, iar la începutul anului viitor să existe un plan gata de bătaie, un contur a tot ceea ce se doreşte. “Timişoarei, îi lipseşte un singur lucru mare, în rest le are pe toate, şi nu exagerez când o spun. În afară de turism marin, în rest se poate face toate celelalte, de la turismul clasic, până la cel de nişă, este în general foarte bine pregătită. Un al doilea lucru ce ar trebuii făcut, şi asta o spun din experienţa mea de 20 ani de dascăl de ghizi, este vorba de uniformizarea cunoştiinţelor ghizilor despre Timişoara”, a mai spus Haţegan.

Ca să ajungi un adevărat ghid, să ai cunoştiinţe din de toate este nevoie de mult studiu. Trebuie să citești teancuri de cărţi. Internertul e mic copil pe lângă ceea ce ar trebui să ştii ca un adevărat ghid. Mai mult, toat ce trebuie să știi despte despre Timișoara trebuie făcut în cele… şapte limbi obligatorii.

Oraşului îi mai lipsesc cunoștințele despre istoria sa, oricât ar fi ea de scurtă sau vastă. Turistul care habar n-are despre oraş vrea să ştie în câteva minute, totul! Un ghid veritabil trebuie să cunoască istoria Timișoarei. În plus, ghidul trebuie uneori să mai spună şi poveşti.
Şi ar mai fi nevoie de o istorie oficială a oraşulu,i scrisă şi tradusă în cele şapte limbi, care să fie şi publicată până în 2021.

Se așteaptă ca de la un an la altul afluxul de turişi să crească şi, de aceea, e nevoie ca acest Consiliu Consultativ să fie pregătit din timp, să fie puse în valoare toate resursele natural antropice, şi în acelaşi timp şi infrastructura, petnru ca Timişoara şi localităţile cu vocaţie turistică să fie pregătite pentru a putea primii turiştii. Pentru asta este nevoie de a se elaborarea un Brand al Banatului din punct de vedere turistic.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :