16.2 C
Timișoara
miercuri 1 mai 2024

Timișoara are un buget de peste jumătate de miliard de euro! Pe ce se vor duce banii în acest an

Bugetul Timișoarei, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de lei, a fost aprobat astăzi, după o oră de dezbateri.

Consiliul Local Timișoara a luat astăzi în dezbatere bugetul local al municipiului pe anul 2024. În cadrul ședinței, au fost depuse mai multe amendamente.

Unul dintre amendamente a fost aprobat ca urmare a cererilor făcute de cetățeni la dezbaterea publică și vizează investiții pe strada Constructorilor.

Un amendament propus de consilierul Andrei Meșter prin care erau alocați bani pentru un heliport pe noua clădire a spitalului de copii din Timișoara a fost respins.

“După cum ați văzut, este un buget echilibrat în privința împărțirii între funcționare și dezvoltare, deci investim atât în calitatea vieții în prezent, în serviciile publice. Repet, de fiecare dată că funcționare nu înseamnă pur și simplu pixuri și salarii în primărie, ci funcționare. De fapt, înseamnă funcționarea orașului, adică spațiile verzi, curățenie, reparații de drumuri, iluminatul public, termoficare, transportul în comun și așa mai departe. În același timp, avem un buget de dezvoltare. Celalaltă jumătate a bugetului o investim în viitor investiții record în educație. 20% din acest buget merge în proiecte de educație, drumuri, cele trei bulevarde”, spune primarul Dominic Fritz.

Cum se împart banii

Potrivit proiectului de buget aprobat astăzi, este de 2.526.886.930 lei, în creștere față de anul trecut.

Din totalul bugetului este prevăzută suma de 1,23 miliatde de lei pentru funcționarea orașului, respectiv 1,28 miliarde de lei pentru dezvoltare.

Potrivit municipalității, cea mai mare creștere este prevăzută la investițiile în educație, respectiv suma de 235 de milioane de lei.

Pentru modernizarea transportului public sunt prevăzute 421 de milioane de lei, atât pentru achiziția de mijloace de transport nepoluante, cât și pentru modernizarea liniilor de tramvai.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum alegi lustra led potrivită pentru orice încăpere a casei?

Ai întotdeauna impresia că lumina din casa ta nu este suficient de bună sau plăcută? Poate că te-ai întrebat ce poți face pentru a...

Se împlinesc 61 de ani de la primul meci jucat pe Stadionul Dan Păltinișanu

Stadionul Dan Păltinișanu aniversează 61 de ani de la inaugurare. Primul meci s-a jucat în 1 Mai 1963, când s-a desfășurat turneul de inaugurare...

Citește și :