Timișenii fără mască, amendați

42

Polițiștii și jandarmii au continuat și duminică raziile de pe străzile județului, dar și din zone aglomerate. Nu a scăpat niciun om care nu avea gura și nasul acoperite și nici cei care au ieșit din localitățile aflate în carantină fără documente justificative.

”La activităţi au participat 348 de forţe de ordine, fiind verificate 153 de societăți comerciale, precum şi 118 mijloace de transport persoane, dintre care 66 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 4000 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 358 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 125.250 de lei. Dintre acestea, 323 sancțiuni contravenționale în valoare de 70.250 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare si 37 de sanctiuni in valoare de 54.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulatie”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.