Timiș: Cum s-a răzbunat un hoț eliberat din închisoare, pe polițistul care l-a trimis după gratii

492

Un fost polițist, acum pensionar, a ajuns să fie cercetat penal de către foștii colegi în urmă unei tamponări care ridică serioase semne de întrebare.

Întreaga întâmplare s-a petrecut în localitatea Hitiaș ce aparține de comună Racoviță. Fostul polițist se află la birtul din localitate unde s-a întâlnit cu un individ pe care l-a cercetat în trecut pentru mai multe fapte de furt. Subofiterul trecut în rezervă a făcut greșeală să bea alcool, iar individul, venit de ceva timp din pușcărie, a văzut acest lucru. În momentul în care fostul polițist a plecat de la birt și s-a urcat la volan, cel pe care l-a cercetat l-ar fi urmărit cu mașina iar, la un moment dat, i-a tăiat calea. Cele două mașini s-au ciocnit, astfel că individul eliberat din închisoare nu a stat pe gânduri și a sunat rapid la 112 solicitând prezența unui echipaj de poliție.

Foștii colegi ai polițistului au ajuns la locul tamponarii și, cum era de așteptat, bărbatul care a provocat accidentul a cerut testarea fostului polițist susținând că acesta era sub influența alcoolului. Mai mulți localnici spun că sunt convinși că infractorul a încercat să se răzbune pentru faptul că polițistul l-a cercetat și l-a trimis practic la închisoare în urmă cu câțiva ani. Din fericire, mașinile nu au fost grav avariate și nimeni nu a fost rănit, însă nu mult a lipsit să se ajungă la o nenorocire. Fostul polițist a fost testat cu alcooltestul, aparatul indicând o valoare de 0,62mg/l alcool pur în aerul expirat.

Fostul om al legii a recunoscut că a consumat alcool și va urmă să răspundă pentru fapta lui. În ceea ce îl privește pe infractorul care a fost la un pas să îl omoare, acesta va scapă basma curată pentru că este foarte greu de dovedit că a intrat intenționat în autoturismul condus de fostul polițist.

sursa: lugojinfo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ