24.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Think Brick: Studenți din trei țări au realizat proiecte de reamenajare a zonei bălților din Jimbolia FOTO-VIDEO

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara a organizat luni după-amiază ultimul eveniment de multiplicare al parteneriatului strategic internațional Erasmus+ Triplex Confinium ( https://triplex-confinium.eu/ ), în cadrul căruia a avut loc vernisajul expoziției proiectelor rezultate din competiția internațională Think Brick ( https://triplex-confinium.eu/competition/ ), au fost prezentate etapele și realizările din cadrul proiectului, lansarea unei cărți coordonate de Cristian Blidaru, decanul FAUT, și Oana Simionescu, dar și perspectivele de colaborare viitoare, printre care înființarea unui masterat Erasmus Mundus. Proiectele realizate urmează să fie expuse, la sfârșitul acestei luni, la Veneția.

Triplex Confinium este primul parteneriat strategic dintre școlile de arhitectură din și din jurul euroregiunii DKMT: Timișoara, Novi Sad, Debrecen, București, Budapesta, Cluj-Napoca (sociologie), Sofia (geografie). Universitatea Politehnica Timișoara a asigurat coordonarea programului. În cei doi ani de derulare a parteneriatului, activitățile implementate a adus împreună peste 30 de profesori și toți atâția studenți ai celor șapte școli partenere.

Cu prilejul acestei întâlniri, au fost prezentate rezultatele celor două școli de vară, desfășurate în Jimbolia (2021) și Kikinda (2022), acțiuni prin intermediul cărora partenerii Triplex Confinium au testat noi metode de învățare și mapare ale unor situri problematice din orașele de rang terțiar ale regiunii DKMT.

Concursul Think Brick, organizat cu sprijinul Wienerberger România și rezultat din suma acestor experiențe de învățare, s-a adresat studenților și tinerilor arhitecți din cele trei țări partenere, România, Serbia și Ungaria. Tema de concurs a propus ca sit strategic zona carierelor de lut aparținând fostei fabrici Ceramica/Bohn. Cele 21 de proiecte predate surprind o paletă complexă de abordări și soluții, ce pun într-o reală dezbatere viitoarele strategii de dezvoltare a acestui important sit al Jimboliei.

Juriul internațional a apreciat că „Triplex Confinium este un program educațional inovator și luminos și un mare pas înainte pentru Jimbolia. Are capacitatea de a evidenția unele aspecte istorice ale orașului, de a le arăta valoarea și, astfel, de a oferi o altă perspectivă asupra viitorului. Proiectul are ca scop nu doar convertirea complexului de lacuri antropice din Jimbolia, ci și îndeamnă populația locală să conștientizeze potențialul acestei zone. Propune activități locale, dar și parteneriate internaționale transfrontaliere între România, Serbia și Ungaria.

Două elemente sunt esențiale. Prima este conservarea și dezvoltarea extrem de atentă a sitului. Este o moștenire prețioasă, dar și foarte fragilă, care a suferit deja pierderi semnificative (în principal în ceea ce privește clădirile industriale) și care ar putea fi ușor distrusă prin interese pe termen scurt, comerciale și orice alte intervenții de amploare. S-a întâmplat și, din păcate, încă se întâmplă în toate cele trei țări din regiune.

Ca zonă de importanță deosebită, ar trebui protejată, inclusiv prin reglementări și programe speciale – are nevoie de îngrijire și creativitate sensibilă. Al doilea este continuarea și dezvoltarea cooperării dintre mediul academic, organizatori, administrația orașului și societatea civilă.”

 

Alte subiecte :

Peturile din plastic, care până ieri sfârșeau aruncate la gunoi, sunt colectate și reciclate de timișoreni

Tot mai mulți timișoreni intră în „Hora Reciclării”, adică programul prin care cetățenii pot primii bonuri cu sumă valorică pentru peturile reciclabile pe care...

Licitație pentru execuția lucrărilor la Școala Gimnazială nr. 1

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de proiectare și execuție pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale 1, din Fabric și transformarea...

Citește și :