Termocentrala Mintia ar putea fi preluată de Consiliul Judeţean

95

Termocentrala Mintia ar putea fi preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara, autorităţile judeţene fiind dispuse să eficientizeze şi să salveze această sucursală a Complexului Energetic Hunedoara.

„Aşteptăm o hotărâre, un act normativ. Suntem în discuţii, şi Consiliul Judeţean, de a prelua Termocentrala Mintia. Nu pot să vă spun ce se va întâmpla. Aşteptăm actul normativ, dar toată lumea este orientată spre a eficientiza şi salva Termocentrala Mintia”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.

Guvernul a discutat, joi, în şedinţă, în primă lectură, un proiect de act normativ prin care se urmăreşte revitalizarea CEH. Complexul a fost înfiinţat în anul 2012 prin comasarea termocentralelor Mintia şi Paroşeni şi a minelor de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, apreciate, la acea vreme, ca viabile.

Conform datelor financiare de pe site-ul companiei, CEH înregistra la data de 30 iunie 2018 o pierdere netă de 164,5 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.