Taragotul de aur al Banatului nu mai sună. S-a stins Luca Novac

8330

Inegalabilul maestru al taragotului bănățean, Luca Novac, a plecat dintre noi. După o viață dedicață scenei și folclorului a venit momentul nedorit când a lăsat instrumentul muzical și se va odihni veșnic.

Este deplâns de întreaga obște a celor ce apreciau muzica adevărată. Artistul avea 80 de ani.

Luca Novac s-a născut în anul 1941, în satul Var din comuna Obreja, județul Caraș-Severin. A fost recompensat de președintele României, Ion Iliescu, în decembrie 2004, cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

Novac a crescut într-o familie de instrumentiști și a cântat la fluier, caval, ocarină, cimpoi, saxofon și clarinet, însă a iubit cel mai mult taragotul. În 1964 a devenit solist instrumentist al Orchestrei Populare de Stat „Lazăr Cernescu” din Caransebeș, transformată apoi în „Doina Banatului”. A făcut atunci primele înregistrări la radio, la televiziune și la Casa Electrecord.

Câțiva ani mai târziu a ajuns la Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara, sub bagheta dirijorului Gelu Stan. De aici a plecat să promoveze muzica românească peste hotare, în China, Coreea, Mongolia și chiar în Uniunea Sovietică. A trecut și prin formația Radu Simion și s-a făcut remarcat cu melodii precum „Doina oilor”, „Doiul lui Luca Novac”, „Doiul gugulanilor”, „Hora de la Oravița”.

Lui Luca Novac i-a fost conferit, la 10 decembrie 2004, Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.