14.8 C
Timișoara
vineri 11 octombrie 2024

Țara morilor de apă

Țara Morilor de Apă, un proiect al Asociației Acasă în Banat 243 de mori de apă au fost identificate de voluntari în județul Caraș-Severin.

Județul Caraș-Severin este cu adevărat Țara Morilor de Apă, cu un patrimoniu uriaș de aproape 250 de astfel de construcții arhaice.
În doar 16 săptămâni, voluntarii Asociației Acasă în Banat au străbătut tot județul Caraș-Severin în căutarea morilor de apă, au verificat peste 100 de localități și au străbătut aproape 10.000 km, iar astfel au identificat, fotografiat și cartografiat 243 de mori de apă.

„Dacă acum 60 de ani, în Banat existau peste 600 de mori de apă, acum, 60% dintre aceste mori sunt dispărute. Așadar, este un adevărat miracol că, la finele anului 2019, prin proiectul „Țara Morilor de Apă”, am reușit să identificăm nu mai puțin de 243 de mori, dintre care 82 sunt încă folosite în mod regulat iar 47 sunt în stare bună de conservare dar sunt oprite din diferite cauze, cea mai frecventă fiind lipsa apei. În fine, 113 dintre morile vizitate se află în diferite stadii de degradare, mergând până la ruinarea aproape completă. Aceste mori de apă reprezintă un patrimoniu inestimabil pentru județul Caraș-Severin”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

„Proiectul echipei Acasă în Banat a avut girul Consiliului Județean Caraș-Severin tocmai pentru că susținem acest gen de inițiative prin care sunt readuse în atenția cărășenilor, și nu numai a lor, valori reale ale Banatului de Munte. Vom sprijini și în continuare proiectele ce au în vedere valorificarea patrimoniului județului nostru” a declarat cu această ocazie director, Ilie Iova, prezent la conferința de presă din partea Consiliului Județean Caraș-Severin.

Pentru echipa Acasă în Banat, proiectul Țara Morilor de Apă a fost cu adevărat o provocare.

Echipele de voluntari au mers în teren, au încercat să ajungă la toate morile din zonă, deși deseori s-au confruntat cu necunoașterea localnicilor. Morile nefuncționale sunt de multe ori uitate, iar oamenii și le-au șters din conștiința colectivă. Cu toate astea, cu ajutorul unor pasionați care doresc să păstreze identitatea și istoria locului, voluntarii au ajuns în colțuri nebănuite ale județului Caraș Severin, pe la colibe din munți sau prin sate unde nimeni nu mai știa că ar mai exista o moară de apă.

„Misiunea asumată a Asociației Acasă în Banat este aceea de a trezi în conștiința tuturor dragostea pentru aceste monumente arhaice de tehnică populară. Pașii următori pe care dorim să îi facem sunt de a repara și a repune în funcțiune câteva dintre aceste mori de apă ce așteaptă să fie repornite. Astfel, vom contribui la un proces de durată de conservare, reparare și valorificare a lor în scop economic dar și turistic”, a mai spus Radu Trifan.

Țara Morilor de Apă este un proiect co-finanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin (50%). Asociația Acasă în Banat are în publicare un Ghid al Morilor de Apă, iar toate datele despre mori vor fi disponibile și online pe un site dedicate www.taramorilordeapa.ro.

Asociația Acasa în Banat își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevaratele valori: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor. Avem grijă de ele să le dam mai departe, să nu piară în timp și în uitare.
Susțineți Asociația Acasă în Banat,
CIF 39329018 Adresa: sat. Valeapai, nr.134, comuna Ramna, judetul Caras-Severin
Cont donatii in LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Cont donatii in EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
PayPal: acasainbanat@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

UPT, furnizor de expertiză academică în proiecte de combatere a efectelor schimbărilor climatice

În vestul țării se investesc fonduri europene pentru a combate efectele schimbărilor climatice, astfel încât populația să fie ferită de calamități generate de secetă,...

Expoziția „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță” la Palatul Baroc

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat vernisajul expoziției temporare „Femeia Belle Époque: Frumusețe și Eleganță”, un eveniment cultural de...

Citește și :