15.4 C
Timișoara
joi 28 septembrie 2023

Tânăr depistat de polițiștii locali după ce a consumat substanțe interzise găsite în pantalonii fratelui său

AdministrațieTânăr depistat de polițiștii locali după ce a consumat substanțe interzise găsite...

Polițiștii locali aflați în patrulare aseară, în jurul orei 20.30, în zona Gării de Est, au observat, pe Strada Samuil Micu, un tânăr care se deplasa haotic, rezemându-se de pereții imobilelor și părea că i-ar fi fost rău.

Imediat, polițiștii locali au trecut la identificarea acestuia, constatând că se numește D.S., are 28 de ani și domiciliul în Hunedoara.

În urma efectuării controlului corporal sumar, în buzunarul pantalonilor acestuia a fost găsit un plic din plastic, care conținea resturi vegetale de culoare verde oliv și aveau un miros înțepător, care păreau a face parte din categoria substanțelor psihoactive.

Acesta a declarat că pantalonii în care a găsit plicul nu sunt ai lui, ci ai fratelui său.

Bărbatul a fost adus la sediul Poliției Locale, unde a fost întocmită documentația în vederea transmiterii cazului către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Alte subiecte :

Alertă de incendiu la Spitalul de Copii Louis Țurcanu! Din fericire, nu s-au înregistrat victime

Managerul Spitalului Clinic de urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, doctorul Adam Ovidiu, a informat că n-a fost vorba despre o flacără deschisă...

PNL Timiș pierde un parlamentar important. Acesta a hotărât să-și facă propriul partid politic în vederea alegerilor de la anul

Demisie în PNL în contextul apropierii formațiunii conduse de Nicolae Ciucă de PSD. Un important lider din Ardeal a hotărât să se despartă de...

Citește și :