Sute de timișoreni s-au declarat încântați de Festivalul de Jazz. Imany a fost una dintre cele mai așteptate interprete

Sute de timișoreni au fost prezenți sâmbătă seara în Piața Operei pentru Festivalul de Jazz. Spectatorii au avut parte de un spectacol memorabil în note de jazz. Majoritatea s-au declarat surprinși de prestația interprețiilor și au așteptat trupele cu valuri puternice de aplauze.

Festivalul muzicii jazz a fost unul dintre cele mai așteptate concerte din Timișoara și totodată a fost pe măsura așteptărilor, declară un spectator.

Scena principală i-a avut ca protagoniști pe unii dintre cei mai îndrăgiți soliști de către public: Arcus Trio, Dhafer Youssef și celebra Imany. Concertul a început la ora 20.00.

Artiștii au întreținut atmosfera pe tot parcursul serii de sâmbătă prin melodii mult așteptate. Solistul Dhafer Youssef a întrecut așteptările timișorenilor și a întreținut atmosfera pe tot parcursul prestației sale prin aplauze. La începutul concertului cântărețul a declarat că vrea să transmită puțin din cultura arabă prin melodiile interpretate. Instrumentiștii care l-au acompaniat au venit din diferite colțuri ale lumii, precum New York, Berlin sau Azerbaidjan și au fost foarte apreciați de public.

Datorită vremii favorabile concertul a durat până la miezul nopții, iar artiștii au reușit să ridice publicul în picioare. Concertul s-a încheiat cu mult așteptata Imany, care a cântat aproximativ o oră și a captivat în tot acest timp atenția publicului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Primăvara aceasta, Timișoara pregătește o experiență specială pentru locuitori și turiști la Târgul de Paște 2026. FOTO-VIDEO

Evenimentul se desfășoară în Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii, fiecare spațiu având o identitate proprie, dar fiind integrate într-un concept...

Managerii spitalelor de stat vor putea să-i dea afară pe medicii care lucrează și în privat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, în timpul emisiunii Insider Politic, că nu susține obligarea medicilor de a alege între activitatea din sistemul public și cea din...

Citește și :