Suporterii timișoreni prezintă secvențe din Revoluția Română

65

Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria a pus în scenă în acest sfârșit de săptămână extrem de plin de evenimente o expoziție foto cu imagini realizate de Constantin Duma în zilele Revoluției. Vernisajul expoziției a fost însoțit de un concert rap alături de Cedry2k, DJ K-Lu, Pietonu, Dani Tobe și DOXĂ.

O imagine face cât 1.000 de cuvinte. E un clișeu, da, însă nu poate fi aplicat pentru orice fotografie. Ca să „vorbească” atât de mult, o imagine trebuie să fie surprinsă la exact momentul potrivit, de un fotograf iscusit, iar fotografiile realizate de Constantin Duma în timpul Revoluției din 1989 de la Timișoara îndeplinesc cu brio toate aceste condiții.

Constantin Duma este fotograful pe care toți timișorenii îl cunosc, indiferent dacă sunt conștienți de asta sau nu. Îl cunosc pentru că fotografiile sale ilustrează viața cetății de aproape cinci decenii. A fost acolo pentru a surprinde, pe film sau digital, toate momentele importante din istoria recentă a orașului, iar Revoluția din 1989 a fost cu siguranță cel mai important. În primele zile ale Revoluției din 1989, a simțit, instinctiv, că e vorba de evenimente care trebuie neapărat imortalizate pentru posteritate. Acceptând pericolul, pentru că un fotograf risca să fie „luat la ochi” de toate taberele implicate în evenimente, a ieșit în stradă încă din primele zile ale revoltei populare.
A surprins momente tensionate și dramatice, apoi euforia din 20 decembrie 1989, când Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism din România. Arhiva conține, însă și imagini dure, cu cei care s-au sacrificat pentru noi, ceilalți.

Expoziția foto poate fi vizitată în piațeta MyTown, Iulius Town Timișoara, la intrarea spre Iulius Gardens. Locația este ușor accesibilă, fiind situat la intersecția str. Al. I. Cuza cu str. Aristide Demetriade. Proiectul a fost implementat din fonduri proprii ale asociației și cu sprijinul companiilor din comunitatea locală, expoziția foto rămânând montată până pe 31 martie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.