11.2 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Suntem fruntași când vine vorba de puterea de cumpărare! Pe ce loc se află timișenii într-un top național…

Locuitorii din județul Timiş sunt pe un onorant loc doi într-un clasament la nivel naţional privind puterea de cumpărare. Cel puțin așa arată rezultatele unui studiu realizat de GfK.

Potrivit studiului respectiv, timişenii câştigă, în medie, aproape 5.000 de euro, anual, sumă care se situează peste câştigurile înregistrate în judeţele Cluj, Ilfov şi Braşov. Pe primele 10 locuri din ţară, din punct de vedere al puterii de cumpărare se află şi judeţul Arad. Mai precis, arădenii au venituri, anuale, în medie, de aproximativ 4.450 de euro.

Puterea medie de cumpărare sau venitul disponibil pe cap de locuitor înregistrat în România anul trecut este de 4.181 euro. Judeţele aflate în top 10 sunt singurele cu o putere de cumpărare peste media naţională: Toate celelalte 32 se situează sub această medie.

Ultimul loc între cele 42 de judeţe din România este ocupat de Vaslui, cu puţin peste 3.000 de euro pe cap de locuitor.

Alte subiecte :

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz!

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe...

Mirel Dragomir, studentul la Teologie care și-a ucis iubita cu 30 de lovituri de cuțit, a cerut să fie cercetat în libertate

Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o, cu zeci de lovituri de cuțit pe studenta la Medicină, a cerut să fie eliberat din arest preventiv....

Citește și :