Sume de până la 2000 de lei de la stat pentru mamele cu copii mici. Cine anume va beneficia de acești bani

179

Mamele ar putea primi un ajutor de 2.000 de lei pentru bebeluşi.

Banii vin de la Uniunea Europeană şi sunt pentru produsele şi alimentele necesare mamei şi copilului după naştere.

Tichete de 2.000 de lei pentru proaspetele mămici

Măsura este în prezent în consultare publică şi le-ar putea aduce tinerelor mămici tichete sociale în valoare de 2.000 de lei.

Banii vor putea fi folosiţi exclusiv pentru medicamente şi produse necesare îngrijirii copilului şi mamei imediat după naştere, mai exact în primele trei luni.

Nu toate mamele vor primi aceşti bani, ci există anumite categorii care au fost trecute în această lege ce urmează să fie adoptată.

Condiţii pentru acordarea banilor

E vorba de mame din categorii cu risc, precum persoane cu dizabilităţi, victime ale unor calamităţi sau violenţei în familie, dar şi persoane vulnerabile – mamele care nu au o locuinţă sau primesc ajutor minim garantat de la primării.

Cei care au gândit proiectul spun că a fost făcut pentru primele trei luni de viaţă ale unui copil, pentru că atunci sunt cele mai mule cheltuieli într-o familie.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/social/2-000-de-lei-ajutor-pentru-mame-si-copii-conditiile-care-trebuie-indeplinite-pentru-acordare-banilor-609974.html

LĂSAȚI UN MESAJ