Sub cerul liber cu Politehnica Timișoara, pentru oamenii fără adăpost

221

Politehnica Timișoara nu este doar echipa de suflet a orașului. Este echipa care se bucură de o galerie masivă, al cărei interes nu este doar susținerea jucătorilor pe teren. Suporterii Politehnicii știu că o comunitate nu înseamnă numai sport ci și spirit civic. Astfel, aceștia au pus la cale o acțiune pentru a rezolva una dintre probleme majore ale societății: lipsa de adăpost a oamenilor străzii.

Suporterii cheamă timișorenii să petrecă o noapte de iarnă sub cerul liber pentru a se pune în pielea celor care își petrec astfel toate nopțile. Acțiunea are loc în 7 decembrie.

”Persoanele fără adăpost formează o categorie socială marginalizată deoarece, conform concepțiilor greșite, cu toții credem că ei singuri sunt de vină pentru situația dificilă în care se găsesc. Odată cu această concepție încrederea acordată acestora este aproape zero. Astfel, mulți dintre noi considerăm că adulții și minorii străzii nu mai au șanse de recuperare și de integrare în societate, însă nici nu le oferim această posibilitate.

În ultimii ani numărul persoanelor fără adăpost a crescut semnificativ, în marile orașe ale României fiind de ordinul miilor. Iar aici vorbim doar despre persoanele luate în evidențele centrelor de asistență socială. Condițiile precare de viață, alimentația improprie, lupta continuă pentru supraviețuire, desocializarea, lipsa oricăror condiții de igienă și confort, toate sunt probleme cu care persoanele fără adăpost se luptă în fiecare zi.

Politehnica Timișoara dorește ca prin această acțiune să tragă un semnal de alarmă asupra acestei probleme reale, atrăgând atenția asupra problemelor cu care persoanele fără adăpost se confruntă, în special în sezonul rece.

“Ne propunem să realizăm o campanie de responsabilitate socială ce va avea ca scop susținerea eforturilor de ajutorare și incluziune socială a persoanelor fără adăpost, desfășurate de diferite organizații din Timișoara, atât din mediul public, cât și din cel privat”, transmit membri clubului.

Iată anunțul complet al evenimentului:

CONCEPTUL ACȚIUNII. CE NE PROPUNEM?

Concret, ne propunem să aducem împreună, pentru o noapte, deopotrivă suporteri ai clubului de fotbal Politehnica Timișoara, iubitori ai muntelui, precum și alte persoane ce doresc să ni se alăture în acest demers. Acțiunea efectivă constă în petrecerea unei nopți (21:00 – 07:00) la stadionul Știința, în data de 7 decembrie 2018, doar cu haine călduroase, izoprenuri și saci de dormit. Participanții vor simți astfel, prin intermediul unei experiențe șocante o mică parte din chinurile la care sunt supuse persoanele fără adăpost în fiecare noapte a sezonului rece.

Pe tot parcursul nopții voluntarii Druckeria vor servi ceai cald și cafea participanților la acțiune, în timp ce ne vom încălzi împreună la focul de tabără pe care îl vom organiza în zona special amenajată din apropierea stadionului Știința. Acolo ne vom uita împreună la proiecții de film din expedițiile lui Horia Colibășanu, omul care a pus România pe harta alpinismului mondial, vom depăna povestiri din munții României sau din alte părți sau ne vom putea descoperi talente ascunse alături de chitările unor veritabili maeștri.

Vom realiza de-a lungul nopții transmisii live pe canalele noastre social-media, vom posta fotografii și îi vom încuraja pe toți cei ce ni se alătură să o facă, alături de hashtagul #subcerulliber, îndemnând astfel cât mai mulți oameni să ni se alăture. Vom invita alături de noi toți suporterii, pentru a sta la foc, pentru a cânta, a bea și pentru a susține o cauză nobilă, așa cum am făcut-o de atâtea și atâtea ori până acum.

CUM NE PROPUNEM SĂ AJUTĂM EFECTIV?

Pentru fiecare participant înscris, companii timișorene vor dona o sumă fixă. Toți banii strânși vor fi oferiți unei asociații sau organizații din Timișoara, acreditată să asigure servicii de asistență socială primare și specializate persoanelor aflate în nevoie. Banii vor putea fi folosiți fără restricții în scopul ajutorării persoanelor fără adăpost și a combaterii acestui fenomen.

De asemenea, în cursul lunii februarie vom organiza un dineu ce va marca sfârșitul acțiunii din acest an, în cadrul căruia vor fi acordate medalii tuturor celor care au participat la acțiune – eroii noștri. În cadrul evenimentului va fi prezentată și o expoziție de fotografie cu imagini din cursul nopții (realizată de către fotografi timișoreni invitați să ni se alăture), fotografiile fiind licitate apoi. Toți banii obținuți vor merge către același scop. Pe tot parcursul dineului cei care au luat parte la acțiune vor lua cuvântul, împărtășind cu ceilalți invitați experiența pe care au trăit-o și discutând moduri prin care poate fi combătut cu succes fenomenul persoanelor fără adăpost.

Dacă vrei și tu să te alături unei campanii inedite, sacrificând o noapte pentru a trage un semnal de alarmă asupra unei probleme reale, te așteptăm alături de noi. Înscrie-te acum și vino la Știința în 7 decembrie, pe înserat ► https://goo.gl/PFjKxW

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.