Străini suspecți într-o pădure din vestul țării. Ce au descoperit jandarmii asupra lor. FOTO

213

Doi cetățeni străini au fost prinși după ce au vânat o capră neagră pe care ulterior au băgat-o în portbagajul mașinii.

O patrulă de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Parâng, aparţinând Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, aflată în timpul serviciului în aria de competenţă, a oprit, pe un drum forestier situat în zona Coriciu din Masivul Parâng, o maşină de teren cu numere străine, a cărei prezenţă în pădure fusese semnalată anterior ca suspectă.

Jandarmii au constatat că în autovehicul se aflau patru bărbaţi, dintre care doi de cetăţenie străină, având asupra lor puşti şi cartuşe, fără a deţine, însă, şi autorizaţie de vânătoare.

La un control mai amănunţit, jandarmii au descoperit faptul că în portbagajul maşinii se afla o capră neagră împuşcată.

Efectivele de jandarmi montani au izolat zona şi au întocmit actele de constatare a infracţiunii, care au fost apoi înaintate organelor competente în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracțiunii de braconaj, conform Legii 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

sursa – dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.