Strada Odobescu, focar de infecţie. Timişorenii se revoltă! Foto

279

Munţii de gunoaie şi indiferenţa angajaţiilor firmei de salubritate i-au adus pe timişoreni în pragul disperării. Unul dintre ei ne-au trimis mai multe fotografii cu deşeurile de pe stradă şi ne-au sesizat faptul că, deşi s-au plâns în nenumărate rânduri, societatea RETIM nu a ajuns în zonă pentru a ridica mizeria. Situaţia trenează de mai bine de o lună.

„Din 10 noiembrie am semnalat, deja de 3 ori la RETIM (prin sesizare online) muntele de mizerie de pe strada Odobescu nr. 85. Acolo e o clădire a societății de transport în comun (fosta RATT) care, ocazional, găzduiește oameni ai străzii. RETIM și RATT se ignoră reciproc. Mai grav cred că e că RETIM îi ignoră pe cetățenii Timișoarei, în contextul în care e finanțată din banii lor. Nu e normal ca o canapea și alte murdării aflate acum în stare avansată de degradare să stea în stradă de o lună de zile și cei plătiți din banii publici pentru salubrizarea orașului să nu facă acest lucru, cu atât mai mult cu cât au fost sesizați în scris în repetate randuri”, ne scrie timişoreanul.

Redacția Banatul azi îi îndeamnă pe toţi timişorenii care au de sesizat nereguli să o facă la adresa contact@banatulazi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.