Statul român, bun de plată. Oameni de afaceri din vestul țării, pe cale să obțină o despăgubire uriașă!

382
Fraţii Micula au câştigat şi în justiţia americană dreptul de a încasa despăgubiri de sute de milioane de dolari de la statul român.
Curtea Federală a districtului Columbia din statul Washington din SUA a recunoscut şi a confirmat, printr-o decizie din data de 11 septembrie, hotărârea arbitrală pronunţată de Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), din anul 2013, prin care România a fost obligată la plata unor despăgubiri de 250 milioane de dolari către fraţii Micula, pentru încălcarea tratatului bilateral de protejare reciprocă a investiţiilor dintre România şi Suedia.
Fraţii Micula solicită acum de la statul român peste 331 milioane de dolari.
Conform legii americane, România poate face apel la decizia Curţii Federale la Curtea de Apel a districtului Columbia.

Procesul dintre frații Micula și statul român durează de mai bine de 10 ani. S-a ajuns în instanță pentru că cei doi au reclamat faptul că statul nu a respectat acordarea de ajutoare promise companiilor European Food SA, Starmill SRL, Multipack SRL şi Scandic Distilleries SA în baza unui acord între statul suedez şi statul român, fraţii Micula fiind cetăţeni suedezi.

LĂSAȚI UN MESAJ