Stațiunea Semenic, o frumusețe abandonată de turiști și autorități

532

Banatul are un imens potențial turistic. De la plajele de pe malul Dunării, la Clisura care îți taie respirația până la munți înalți și stațiuni balneare sau lacuri cu apă cristalină, Banatul Montan îți oferă totul. Problema este că infrastructura care duce la aceste minunății este sub orice critică.

Dacă în numărul trecut al săptămânalului nostru v-am prezentat stațiunea Băile Herculane, ale cărei clădiri monument istoric stau să cadă, acum vom vorbi despre stațiunea Semenic. Aceasta a fost uitată și de autorități, și de investitori, și de, inevitabil, turiști. Și asta din cauza drumului extrem de prost care duce în vârf de munte.

O stațiune unică, prea puțin vizibilă

Stațiunea turistică Semenic este situată în județul Caraș-Severin, în Munții Semenic. Aceștia reprezintă cea mai importantă subunitate a Munților Banatului — nu degeaba întreaga zonă poartă numele de Banatul Montan. Munții Semenic fac parte din grupa sudică a Carpaților Occidentali, culminând cu Vârful Piatra Goznei (1.447 metri) și Vârful Semenic (1.445 metri).

„Pârtiile de schi din Munții Semenic se găsesc la 40 km de Reșița, la o altitudine de 1.400 de metri, și oferă servicii turistice precum: centre de închiriat echipament sportiv, cursuri de inițiere la schi, snowmobile, nordic walking, cicloturism, enduroturism, drumeții.

Clima este blândă, așadar suportabilă și pentru copii. În timpul iernii temperaturile se situează între -25 grade Celsius și +6 grade Celsius, iar vara, între +10 grade Celsius și +25 grade Celsius.

Semenicul este unul dintre puținele locuri din țară unde zăpada persistă chiar și șase luni pe an, timp în care turiștii pot schia în voie, la prețuri acceptabile. Tot în zonă, însă la Văliug, a fost amenajată cea mai lungă pârtie de schi din țară, de 5,8 kilometri, și o alta, de 800 de metri, dotată cu nocturnă și tunuri de zăpadă artificială”, aflăm din descrierea stațiunii de pe un site de turism.

Călătoria, un calvar

Pentru a ajunge în stațiune există două căi de acces. Prima, prin Reșița – Cuptoare – Văliug – Pasul Prislop – Semenic, iar a doua, prin Caransebeș – Slatina Timiș – Brebu Nou – Trei Ape – Pasul Prislop – Semenic. Traseul este superb — l-am străbătut și noi la final de vară. Șoseaua este acceptabilă până în Prislop, de unde începe calvarul. Nu de alta drumul județean 582 E a fost denumit de turiști „Drumul Oaselor”.

Drumul e în pantă și începe cu o porțiune de piatră cubică, veche de zeci de ani. Însă localnicii îți dau asigurări că „merge, se poate urca și cu mașina mică”, obișnuiți, pesemne, cu starea proastă a traseului.

Nu durează mult până când în față îți apar cratere imense. Șoferul nu mai are nicio șansă să privească peisajul, trebuie să fie atent la drum pentru a nu intra în gropi. Riscul să rămâi cu mașina în pană este mare, iar semnalul la telefon poate fi problematic în zonă.

Cei 7 kilometri care trebuie străbătuți pe acest drum sunt grei. A durat mai bine de jumătate de oră pentru a ajunge pe munte, făcând slalom printre cratere și mergând cu maximum 30 de kilometri pe oră.

Șoseaua a fost peticită și cam atât în ultimii 25 de ani. Proprietarul, Consiliul Județean Caraș-Severin, a efectuat unele reparații chiar în toamna anului trecut. Însă asfaltul nu a ținut. Zăpada care acoperă drumul mai multe luni pe an, traficul și o structură ce trebuie consolidată au dus la distrugerea șoselei încă din primăvară.

Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a început, în luna octombrie, „lucrări de întreținere curentă prin turnare de covoare asfaltice pe o suprafață de 5.000 mp pe  DJ 582 E, Prislop – Semenic”. Acestea au o valoare de aproximativ 359.000 lei, fonduri asigurate din bugetul Consiliului Județean.

„Acest tronson de drum de o importanță turistică majoră pentru județul Caraș-Severin face obiectul unui proiect depus în vara acestui an la Comisia Națională de Strategie și Prognoză, prin Fondul Național de Investiții (FDI), în vederea modernizării, însă deocamdată proiectul se află în evaluare.

Din păcate, nu am identificat alte surse de finanțare pentru reabilitarea DJ 582 E, având în vedere că sursele majore de finanțare (ex. POR) condiționează eligibilitatea unui proiect de modernizare a drumurilor de conectivitatea acestora la TEN-T (Rețeaua Trans-Europeană de Transport).

Cu privire la situația actelor de proprietate asupra acestui drum, am identificat proprietarii parcelelor de teren care dețin porțiuni din DJ 582 E și urmează să demarăm procedurile legale în vederea constituirii proprietății publice a drumului”, ne-au transmis reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin.

Semenic, stațiunea pustie

După un drum de coșmar, am ajuns și în stațiune. O liniște de nedescris veghează aici. E pustiu! Deși e luna august, turiștii cam lipsesc din peisaj. Singurul local deschis, dacă se poate numi așa, este o rulotă. În fața sa stau la un pahar de vorbă doi oameni de-ai locului. Ne salută mirați, obișnuiți cu absența străinilor în zonă.

De cum intri în stațiune vezi cum zace „maiestuos” fostul Hotel Semenic. Geamurile sunt sparte, tencuiala este căzută, acoperișul ruginit, iar fostele săli de mese și camerele au devenit adăpost pentru oamenii străzii, și ei, ocazionali, și depozite de gunoaie.

Situația se repetă la fiecare pas. Hoteluri, pensiuni, cabane stau abandonate de ani buni. Investitorii au părăsit zona pentru că infrastructura degradată ține turiștii la distanță.

Unele clădiri sunt de vânzare. Un mare complex turistic, format din mai multe corpuri construite majoritar din piatră, este scos la mezat. Atât de greu se vând proprietățile aici, încât deținătorul a menționat pe anunț că vinde hotelul „complet sau pe bucăți”.

Trecând peste toate ruinele din stațiune, ajungi la antene. Cel mai înalt punct, de unde poți vedea întreaga vale de sub Semenic. Priveliștea este superbă, iar norii ajung până spre sol. Ai senzația că îi poți atinge. Din păcate, frumusețea Munților Semenic este umbrită de aspectul fantomatic al clădirilor care, cândva, primeau cu multă căldură turiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ