25.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Stațiunea balneară din vestul țării, preferată de Ceaușescu, căutată din nou de turiști

Turismul balnear din România face pași mici spre a ajunge la înălțimea de odinioară. Una dintre stațiunile balneare din țara noastră atrage tot mai mulți turiști. Aceștia aleg Băile Govora pentru a face tratamente specifice, dar și pentru peisajele aparte.

Băile Govora, stațiunea care atrage tot mai mulți turiști

Stațiunea Băile Govora este localizată în zona de nord-est a Olteniei, județul Vâlcea. Situată la o altitudine de 380 de metri, aceasta se numără printre principalele puncte de atracție ale județului. De altfel, drumul până stațiunea Băile Govorei este un adevărat periplu prin natură.

Pentru a ajunge la această destinație, doritorii parcurg un traseu aparte, printre dealuri și coline, înconjurați de păduri de stejar, brad și molid. Peisajul mirific îi cucerește pe cei care aleg să își petreacă vacanța în această zonă a țării.

Una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneare din Europa

Destinația din inima județului Vâlcea se numără printre primele 16 stațiuni balneare din Europa. De altfel, aceasta respectă toate normele Federației Internaționale de Termalism și Chimatologie (FITEC).

Atrași de varietatea tratamentelor de care pot beneficia în unitățile din această stațiune, dar și de peisaje, tot mai mulți turiști aleg acest loc.

Cei care ajung în această destinație pot beneficia de tratamente pentru afecțiuni respiratorii precum bronşita cronică, traheobronşite sau chiar astm bronşic infecţios. De asemenea, tratamentele pentru problemele sistemului osos și articular sunt căutate de românii care ajung în stațiune.

Stațiunea Govora, printre destinațile preferate ale soților Ceaușescu

Fostul dictator era atras de frumusețile locului și nu ezita să își petreacă vacanțele la Băile Govora. De altfel, Nicolae Ceaușescu a avut și o casă de protocol în această stațiune. Unitatea de cazare poate fi închiriată în prezent, iar prețul pentru un sejur este unul accesibil.

Apartamentul în care cei doi soți înnoptau se închiriază cu 440 de lei pe noapte. De asemenea, o cameră simplă în fosta vilă a lui Ceaușescu se poate închiria cu tariful de 230 de lei pe noapte.

Sursa: https://evz.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :