Spitalul Județean din Timișoara a dat în judecată Ministerul Sănătății! Care este motivul!

2966

Spitalul Judeţean Timişoara a dat în judecată Ministerul Sănătăţii, solicitându-le magistraţilor să oblige ministerul să emită aviz pentru închirierea spaţiilor cu altă destinaţie din spital. E vorba de spațiile dedicate amplasării automatelor de cafea și a două spaţii alimentare de câte 10 metri pătraţi fiecare de la parterul spitalului. Reprezentanţii spitalului susţin că veniturile care se pierd dacă nu s-ar închiria aceste spații sunt  de aproximativ 15.000 de euro lunar, în condițiile în care chiria pentru un singur aparat de cafea amplasat la Unitatea de Primiri Urgențe este de 1.000 de euro/mp/ lună.

Potrivit Lioarei Bartulov, juristă a Spitalului Judeţean Timişoara, spaţiile au fost scoase la licitaţie în 2014, pentru o perioadă de doi ani. Ministerul Sănătăţii a dat atunci aviz pozitiv pentru închiriere, dar doi ani mai târziu, când spaţiile au fost scoase din nou la licitaţie, Ministerul Sănătăţii a refuzat să mai emită avizul.

„Refuzul a fost justificat prin prevederile Legii 95, aceeaşi din 2014, unde se prevede la un articol că instituţiile sanitare pot obţine venituri la bugetul propriu din sponsorizări sau închirieri cu destinaţie strict medicală. Tot acolo, un articol prevede că instituţiile sanitare pot obţine venituri şi din alte surse conform legii. Noi considerăm că ne statuăm aici, la alte surse conform legii, unde sunt surse de venit din închiriere a unor spaţii cu destinaţie de comercializare a produselor alimentare care nu fac decât să vină în sprijinul pacienţilor şi a angajaţilor”, a declarat juristul Spitalului Judeţean Timişoara, Lioara Bartulov.

sursă: banatenii.ro

1 COMENTARIU

  1. Domnule director
    Cereti si daune interese, daune cominatorii pentru fiecare zi pierduta care sa fie platita de cei ce au semnat interdictia si aplicarea legii in mod incalificabil , nu de M.S. – adica de noi platitorii de la ghiseul fiscului.

LĂSAȚI UN MESAJ