Spitalul de Boli Infecţioase rămâne deschis. CNAS promite decontul sumelor restante

84

Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” are porţile deschise şi face în continuare internări. Asta deşi săptămâna trecută conducerea unităţii sanitare a anunţat că nu mai primeşte pacienţi şi nu mai face internări de luni, 3 aprilie, din cauza nedecontării de către CJAS Timiş a unor sume de bani.

Duminică însă directorii spitalului au avut o videoconferinţă cu şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care a dat asigurări că se vor face deconturile necesare pentru ca spitalul să poată prelua în continaure pacienţi.

Evidențele spitalului arată că în primele două luni ale anului au fost înregistrate 1.809 cazuri acute realizate (în valoare de 4,14 milioane de lei), în timp ce a fost decontată contravaloarea doar pentru 1.405 cazuri contractate (în valoare de 3,2 milioane de lei), rămânând nedecontate 404 cazuri, în valoare de peste 900 de mii de lei.

În cazul în care CNAS nu se ţine de promisiune, medicii timişoreni spun că vor închide spitalul.

LĂSAȚI UN MESAJ