Când am ”deschis” ochii în fotbal, la Poli se pregătea formarea celebrei generații ’78. Cu ”Dembo”, cu ”Tata Mare”, cu ”Bilă”, cu Vio Vișan, cu Mehedințu, Șerbănoiu, Nadu, Tavi Roșca, Nucă, Romică Petrescu, Bathori. Acea echipă, cu foarte puțini localnici, a reprezentat ideal spiritul polist. Oameni veniți din toată țara pentru a ridica gloria Timișoarei și a alb-violetului. De aceea, aproape toți acei jucători s-au stabilit în orașul de pe Bega. Au fost asimilați de public, iar ei au asimilat publicul.

O simbioză fantastică, ce va continua și cu generațiile următoare.

Cu Adi Manea, Lone Nedelcu, Moise, Relu Șunda, echipa care a eliminat pe Celtic.

Cu Mima Giuchici, ”Roti”, Titi Nicolae, Bozeșan I, Oancea, Bolba, echipa care a promovat în ’84, după celebrul 4-1 cu ”U”.

Cu ”Tim”, Titi Varga, Sorin Vlaicu, Florin Bătrânu, Almășan, Jipa, Ionuț, Andreaș, Tavi Popescu, echipa care a eliminat Atletico.

Cu Rosenblum, Cuc, Stoicov, Crăciun, echipa care a făcut 1-1 cu Real.

Cu Băban, Gușatu, Săvoiu, Călin, Contra, Macavei, Urai, echipa promovării din ’95.

Apoi, după retrogradarea din ’97, nimic n-a mai fost la fel. Ciclul s-a încheiat, lanțul s-a rupt.

De-atunci sunt aproape 20 de ani. A trecut, adică, o generație de oameni de-atunci.

Poli e ruptă în două (acum, doar în două). Peste cinci ani e centenarul clubului. Atunci, în 2021, când orașul va fi Capitală Culturală Europeană, unica Poli Timișoara va trebui să fie în luptă pentru titlul național.