Spectacol pe apă! Se apropie Bega Bulevard

147

Se apropie unul dintre festivalurile de tradiție a Timișoarei – Bega Bulevard. Anul acesta, autoritățile anunță un adecvărat spectacol pe apă. Startul se dă vineri, 6 septembrie, iar finalul este programat pe duminică, 8 septembrie.

Spectacolul este pe scenă, dar şi în apă, întrucât Parada Ambarcaţiunilor sau Cursa Răţuştelor atrag ca un magnet publicul spectator.

” Ne vom bucura şi de această dată de prezenţa sportivilor de la cluburile de canotaj şi caiac-canoe, vom avea şi ambarcaţiuni utilizate în acţiunile de salvare, bărci – dragon, dar şi 4 vaporetto atât de utile în realizarea agrementului şi chiar a transportului public pe apă, unic în România”, anunță primăria.

Salvo va realiza plimbări pe apă cu copiii , dar şi exerciţii demonstrative de salvare a persoanelor de la înec.Activităţile de pe apă vor fi completate de atelierele găzduite de
Parcul Alpinet şi de programe de muzică şi de spectacole cu foc.

Iată programul:
Vineri, 06.09.2019
17.30 Big Band Timişoara.
18.00 Deschiderea oficială
18.10 Parada ambarcaţiunilor. Participă : Poliţia Locală Timişoara, CS Municipal, Club Nautic Banat, Club Sportiv Şcolar nr. 1, Formaţiunea SALVO, ISU Banat, STPT.
18.45 DJ: Mr. Pit, Pepe, Amaris Agni, Sore

Sâmbătă, 07.09.2019
18.00 – 20.00 Plimbări pe Bega (Formaţiunea SALVO)
18:00 DJ-ing : Jinx, Jazz a la Jais, Minelli, Peregrinii &Deep6Project, What’s Up

Duminică, 08.09.2019
15.00 DJ-ing : Dj AXL
16.00 Simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă – Formaţiunea SALVO
17:00 Cursa Rățuștelor şi decernarea premiilor
18:00 BegArt, JazzyBIT

Ateliere – Parc Alpinet: vineri orele 18.00-20.30, sâmbătă şi duminică – orele 10.00-13.00, 16.00-20.30

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.