UPDATE: Spărgător de magazine de bijuterii din Timișoara, prins de polițiști!

222

Polițiștii din Timiș au reușit să rețină un bărbat care a spart două magazine de bijuterii. Prima spargere a avut loc în 11 septembrie, iar cea dea doua în noaptea de miercuri spre joi.

Hoțul urmează să ajungă în arest, joi seara.

Update: Barbatul a spart aceeași bijuterie de doua ori

Bărbatul reținut, joi seara, de polițiștii timișeni are 25 de ani și este acuzat ca a spart aceeași bijuterie de două ori. La prima spargere, din 11 septembrie, a reușit să plece cu bijuterii în valoare de 60.000 de lei.

„În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că în noaptea de 11 septembrie, tânărul, de 25 de ani, ar fi pătruns în aceeaşi societate comercială, de unde a sustras bijuterii în valoare, de aproximativ 40.000 de lei”, au transmis polițiștii.

Din prejudiciul cauzat au fost recuperate bijuterii în valoare de aproximativ 52.000 de lei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuitul fiind reținut pentru 24 de ore și urmează să fie introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.