Sorin Grindeanu își anunță reîntoarcerea în PSD

221

Fostul premier Sorin Grindeanu a anunțat, joi, că se va reîntoarce în PSD. Grindeanu a declarat că „figurile foarte uzate ale PSD trebuie să facă un pas în spate” și că trebuie promovați profesioniști.

De precizat este că Grindeanu este în prezent președintele ANCOM și a participat la conferinţa PSD Olt, alături de preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu şi de secretarul general Paul Stănescu.

„Resursa umană la nivelul conduceri PSD în acestă perioadă a fost slabă, prost pregătită. Am pierdut la nivel central atuul partidului de profesioniști care atunci când vin să guverneze știu să facă foarte bine acest lucru. Putem redeobândi acest lucru dacă întelegem că în fruntea partidului nu se mai pot face echipe de compromis. Știu că e dureros și poate nu place dar cred că e bine și e bine să luăm aceste decizii. Dacă nu dorim ca PSD să devină tot mai irelevant pe scena politică aceste lucruri vor trebui aplicate”, a declarat Grindeanu la PSD Olt.
De asemenea, Grindeanu a spus că intenționează ca în următoarea perioadă să revină în partid.
„Perspectiva PSD în acest moment nu este nici glorioasă nici dezastruoasă și depinde de deciziile pe care le vom lua în lunile următoare (…) Figurile foarte uzate ale PSD trebuie să facă un pas în spate. Trebuie să facem o opoziție la PNL dar trebuie făcută o opoziție bună, punctuală, cu profesionișt și cu figuri credibile. Nu trebuie să facem compromisuri dacă vrem să recțștigăm încrederea românilor”, a mai spus Grindeanu.
Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD în perioada în care Liviu Dragnea conducea partidul. În prezent este președintele ANCOM (Autoritatea de reglementare în comunicații ) acesta fiind numit în funcție din noiembrie 2017. De precizat este că în calitate de șeef ANCOM nu poate face politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.