Soliștii din Banat tremură! Primul muzicant amendat de ANAF

2474

Constantin Florea, un bărbat de 46 de ani, din comuna Albeni, judeţul Gorj, şofer profesionist și lăutar în timpul liber a fost luat în vizor de către reprezentanții ANAF și a fost amendat pentru că nu a declarat banii primiți pentru că a cântat la câteva petreceri.

Lautarul s-a trezit, acasă, cu doi inspectori antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care l-au anunţat că a fost amendat cu suma de 3.000 de lei pentru că în perioada, aprilie-octombrie a prestat servicii artistice fără a-şi declara veniturile obţinute.

„A venit ANAF-ul la mine acasă, ca la infractor. Au venit la unor prieteni care îmi vor , consideră că eu am făcut evaziune fiscală cântând, dar oare cei care au delapidat statul român cu miliarde de euro, infracţiunea lor cum se numeşte? Binefacere? Au venit la mine acasă din relatările unor, care m-au reclamat. Mi-au spus să declar ultimele venituri, din aprilie. Le-am spus că am cântat doar la două evenimente ale prietenilor şi am primit doar ciubuc de la petrecăreţi. Trebuie să dau şi această sumă înapoi, 300 de lei. Am rămas surprins că au venit la poartă. Sunt singurul lăutar din Gorj, să-mi ia mie pielea? O să plătesc, o să mă pun în regulă, o să-mi fac un SRL şi o să declar că am câştigat un leu şi le dau 1% din venitul meu, de meseria asta nu mă las. Nu m-am făcut lăutar peste noapte. Le-am spus că şi în puşcărie dacă mă bagă, eu şi acolo o să cânt”, a declarat, instrumentistul Constantin Florea, potrivit Mediafax.

Potrivit procesului verbal, controlul a fost operativ şi inopinat, făcut prin sondaj în data de 19 octombrie la persoana fizică Florea Constantin.

”S-a constatat faptul că în perioada 20.04.2018-19.10.2018 a efectuat prestări servicii artistice pentru care a fost remunerat cu suma de 300 de lei, fără a avea o formă de organizare. (…) Fapta a fost recunoscută prin nota explicativă dată la momentul controlului”, se arată în procesul verbal.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.