5.1 C
Timișoara
joi 5 decembrie 2024

Șoferi beți și drogați, opriți de polițiștii cărășeni FOTO

Polițiștii din Caraș-Severin au depistat în trafic mai mulți șoferi care nu aveau voie să conducă în starea în care se aflau. Mai exact, 3 conducători auto au fost prinși drogați la volan, iar un altul băut.

„În cadrul acțiunii, au fost utilizate aparatele etilotest și noile aparate Drager DrugTest, din dotarea poliției, care au funcția de a analiza probe de salivă umană și de a detecta prezența a 8 substanțe psihoactive în organism. Astfel, în noaptea de 20/21 iulie, între orele 00,00-04,00, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe DN 57, pe raza orașului Oravița, mai mulți conducători auto, trei dintre aceștia, la testarea cu aparatul DrugTest, au avut rezultat pozitiv pentru unele substanțe”, anunță IPJ Caraș-Severin.

Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, au fost conduși la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge și urină, în vederea stabilirii existenței în organism a substanțelor psihoactive. Tot în acest sfârșit de săptămână, polițiștii au depistat pe DN 6, un conducător auto care conducea hoatic, în afara localității Cornea. Șoferul, de 46 de ani, din comuna Prigor, a fost oprit de un echipaj de poliție care l-a testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,94 mg/ litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. În toate cele patru cazuri au fost întocmite dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :