Smithfield România se alătură inițiativei Asociației Acasă în Banat pentru păstrarea patrimoniului gastronomic unic: bucătăria bănățeană

35
binary comment

Asociația Acasă în Banat continuă proiectul „La masă în Banat”, o amplă inițiativă de documentare și promovare a patrimoniului gastronomic din zona Banatului.
Unicitatea gastronomiei zonei Banat provine din diversitatea gusturilor și rețetelor gastronomice specifice diverselor culturi care au creat istoria acestor locuri (slovaci, germani, maghiari, sârbi), în cadrul cărora carnea de porc crescut onest este la mare cinste.

„Fiecare localitate are o moștenire gastronomică proprie, de la rețetele simple pe care le făceau bătrânele ca să hrănească familia în fiecare zi, până la feluri de mâncare mai deosebite, făcute în tihnă, de sărbători. Tocmai această bucătărie face Banatul unic, dar trebuie întâi să redescoperim aceste feluri de mâncare ca să nu se piardă, apoi să le promovăm pentru a deveni cunoscute și să fie pregătite mai des”, a declarat Nicoleta Trifan, vicepreședintele Asociației Acasă în Banat.

Smithfield România este, de peste 17 ani, susținător activ al tradițiilor locale, prin sprijinirea unei palete bogate de obiceiuri şi festivaluri unice, legate de calendarul tradiţional sătesc. În acest an, compania se va implica și în proiecte de prezervare a patrimoniului gastronomic atât de special al acestei zone. În perioada următoare, compania va demara, la nivel intern, o campanie de informare prin care dorește să implice angajații Smithfield România ca veritabili ambasadori ai acestui proiect. Contribuția angajaților va fi realizată prin documentarea foto -video a pașilor de realizare a unor rețete care încă se pregătesc în gospodăriile localnicilor din Banat și care au la bază carnea de porc Comtim, gustoasă și hrănitoare.

Prin brandul Comtim –Din tradiția familiei tale, Smithfield România și-a propus să ducă mai departe povestea memorabilă a cărnii de porc produse în Banat. Compania va aduce astfel un plus de valoare în comunitățile din județele Timiș și Arad, prin contribuția la popularizarea unor rețete speciale, din tradiția localnicilor! Bucătarii care vor găti rețete ce au la bază carne de porc, se vor bucura de sprijinul gustului deosebit al produselor Comtim. Smithfield România oferă Hrană bună. În mod responsabil.

Pe măsură ce sunt documentate, rețetele sunt publicate și puse la dispoziția publicului larg, atât pe pagina de internet dedicată (www.lamasainbanat.ro), cât și pe site-ul smithfield.ro și pe rețelele de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ