15.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Sinucidere pe patul de spital. O femeie care şi-a tăiat venele, trecută printre morţii de COVID-19

Poliţiştii din Câmpulung au fost sesizaţi sâmbătă că o femeie de 70 de ani, din Piteşti, internată la Spitalul Municipal Câmpulung, s-a sinucis, tăindu-şi venele.

Potrivit prefecturii Argeş, bătrână de 70 de ani era infectată cu virusul COVID-19 şi era internată, din 23 aprilie, la Spitalul Municipal Câmpulung după ce a fost confirmată cu virusul şi transferată, în aceeaşi zi, de la Spitalul de Pneumoftiziologie din oraş.

Bătrâna prezenta şi alte probleme de sănătate, suferind de insuficienţă renală cronică, însă nu prezenta forme grave ale bolii cauzate de infecţia cu COVID-19.

Din data de 28 aprilie, conform datelor furnizate de reprezentanţii Spitalului Municipal Câmpulung, bătrâna a refuzat să-şi mai ia tratamentul, deşi nu prezenta forme grave ale bolii cauzate de infecţia cu COVID-19 şi i s-a recomandat un consult psihiatric, care s-a şi făcut.

În urma consultului, femeia a primit un tratament medicamentos pentru depresie.

„Personalul medical din spital a verificat-o de patru ori în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă. Din păcate, la ultima verificare, din această dimineaţă, femeia a fost găsită moartă, provocându-şi răni incompatibile cu viaţa”, transmite Prefectura Argeş.

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Poliţiştii au întocmit dosar penal, aflat acum sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Trupul femeii a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Argeş, pentru autopsie.
Sursa: Mediafax



LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă...

Un nou pod peste Bega și o pasarelă pentru pietoni în zona centrală a Timișoarei

Timişoara va avea un nou pod peste Bega, dar şi o inedită pasarelă pietonală. Lucrările vor putea demara în 2025, iar termenul de realizare...

Citește și :