Sindicaliștii SANITAS sunt astăzi în grevă japoneză, după acțiunea de pichetare de la Guvern

205

Conform calendarului, stabilit pe 15 septembrie, la consiliul național, SANITAS a marcat ziua de 11 octombrie prin pichetare. Pichetare la Ministerul Sănătății, pichetare la ministerul de finanțe, pichetare la Parlament. La Parlamentul României, în cadrul acțiunii de pichetare desfășurate ieri, au participat peste 400 de reprezentanți din țară.

”O acțiune de pichetare trebuie să aibă minim 50 de oameni. Numărul mare de persoane spune că a avut impact pichetarea și a fost o acțiune reușită. Pichetarea ne-a strâns pe toți, datorită intereselor comune. Ceea ce noi am solicitat și solicităm în continuare este înlăturarea nedreptăților în ceea ce privește sistemul de salarizare, în domeniul sanitar. Și, bineînțeles, pentru înlăturarea nedreptăților asupra tuturor categoriilor de personal”, declară liderul Sanitas, Livius Cârstea

Anul acesta s-a dat o ordonanță de guvern, ordonanța 20, prin care au fost din nou înlăturate inechitățile salariale unor categorii de personal. Alții însă beneficiază de aceleași inechități salariale.

”Mingea în momentul de față este la Parlamentul României, pentru că primește ordonanța de guvern în cel mai scurt timp și trebuie să o transforme în lege organică”, adaugă Livius Cârstea.

SANITAS Timiș dorește modificarea acestei legi, schimbarea ordonanței. Ei condideră că anumite categorii au fost nedreptățite și uitate, precum cei din TESA, din direcțiile de sănătate publică, cei din cabinetele școlare, creșe, grădinițe sau asistență socială. Ordonanța se vrea modificată în așa fel încât să se înlăture inechitățile salariale.

”Un exemplu de inechitate salarială este atunci când cineva câștigă un post, scos prin concurs, și câștigă un salariu mai mare decât o persoană care lucrează deja pe acel post de 15-20 de ani. Acest aspect trebuie înlăturat. Inechitatea a rămas pentru personalul TESA care, din cele două ordonanțe, nu a beneficiat de nici o corecție”, spune Livius Cârstea.

Conform graficului stabilit luna precedentă la consilul național, astăzi, 12 octombrie, în Timiș se va desfășura o grevă japoneză . Membrii sindicatului care au semnat pentru aceste acțiuni sindicale vor purta o banderolă albă. Banderola semnifică nemulțumirea salariațiilor față de politica Guvernului.

În data de 19 octombrie, membrii organizației SANITAS din județul Timiș vor demara o grevă de avertisment, când se va întrerupe programul timp de două ore. Consilului național din data de 26 octombrie va trebui să stabilească momentul declanșării grevei generale, dacă nu se va modifica nimic.

”Prin aceste manifestații cred că lucrurile se vor îndrepta în bine. Cei din comisia de sănătate prezenți la acțiunea de pichetare de ieri au recunoscut că aceste solicitări nu sunt absurde. Este firesc ca tot personalul din sănătate să beneficieze de îndreptarea situației salariale. Avem o singură promisiune că va fi abordată această problemă, în cadrul Camerei Deputaților, în cel mai scurt timp. Angajamentul lor susține că acest lucru se va întâmpla mai repede de începerea campaniei electorale”, adaugă Livius Cârstea.

Greva japoneză de astăzi din Timiș înregistrează peste 2.270 de sindicaliști. Surprinzător este că 775 de semnături provin din rândul salariaților care nu fac parte din acest sindicat. Pentru a fi membri trebuie doar să se înscrie pe o anumită listă. Personalul care nu face parte din sindicat nu poate intra în grevă, însă are timp să se înscrie pe listă pentru a putea participa la acțiunile care urmează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.