Și-a fugărit soția cu toporul și l-a tăiat cu cuțitul pe propriul fiu. Teroare într-o familie din Banat

2639

Fapte incredibile se petrec într-o comună din Caras Severin – Un bărbat îşi terorizează familia în localitatea Dognecea. Foarte agresiv în momentul în care este băut, iar acest lucru se întâmplă mai toată ziua, bărbatul de 65 de ani devine şi agresiv. Iar acest lucru se întâmplă de ani de zile. Familia acestuia se teme să mai locuiască în aceeași casă cu el. Oamenii sunt îngroziți la gândul că bătăușul va veni azi acasă de la spital.

În urmă cu aprope 2 ani, acesta a lovit cu cuţitul un cetăţean din Dognecea. El a fost judecat şi condamnat la 3 ani de închisoare, dar nu a executat decât 10 luni fiind eliberat condiționat la începutul acestui an. De atunci o ţine aproape tot într-un scandal.

Totul a culminat duminică atunci când cu aburii alcoolului în cap, şi-a fugărit soţia şi nepotul de 14 ani cu toporul prin curte, după care, si-a lovit fiul cel mai mic de mai multe ori cu un cuţit. Acesta sărise în ajutorul mamei sale şi al nepotului şi a fost tăiat la mâini încercând să se apere. El îi amenință pe toți cu moarte de când a venit din închisoare.

Între timp, vecinii au sunat la 112 şi la faţa locului au sosit poliţiştii şi două echipaje de ambulanţă. Bărbatul a fost dus la secția de psihiatrie a Spitalului Judeţean din Reşița, dar de unde azi se va întoarce acasă.

Legile privind aceste cazuri sunt făcute prost: după ce îşi revine din beţie, agresorul este liber să plece acasă fără că medicii să poată face ceva. Pentru a beneficia de un tratament de specialitatea într-un sanatoriu, respectivul trebuie să-şi dea acordul în scris.

Familia agresorului este îngrozită la gândul că acesta se va întoarce acasă de la spital şi sunt siguri că bătăile se vor repeta ştiindu-i firea agresivă. Ba mai mult, soţia, fii şi nepotul se tem pentru viaţa lor, fiindcă atunci când intră în starea de ebrietate, acesta nu se mai poate controla şi efectiv îşi iese din minţi. Dovadă sunt scandalurile interminabile, agresiunile, ameninţările şi atacul cu toporul şi cu cuţitul.

Oamenii spun ca au depus sesizări la organele de poliție, că au cerut ajutorul oamenilor legii de mai multe ori, dar în afara unor amenzi nu s-a rezolvat nimic. Procedura este foarte greoaie, femeia trebuie să divorțeze de el ca mai apoi poliția să poată interveni.

sursa: infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.