Și-a ascuns numele în portbagajul mașinii, în speranța că va scăpa de amendă

Și-a ascuns numele în portbagaj, în speranța că va scăpa de amendă

Un șofer care a parcat neregulamentar în Timișoara a încercat să scape de amendă ascunzând numerele de înmatriculare în portbagaj. Cum mașina staționa într-o stație de transport în comun, polițiștii locali nu au stat pe gânduri și au ridicat autoturismul. Astfel, șoferul s-a ales și cu amendă și cu obligația de a achita taxa pentru a-și recupera mașina.

”Polițiștii locali au depistat în cursul zilei de ieri un autoturism marca BMW, fără numere de înmatriculare, care staționa sub incidența indicatorului ”Oprirea interzisă”, în stația de îmbarcare/debarcare călători de pe str. Martin Luther – Punctele Cardinale. Cum la fața locului nu se afla conducătorul auto, iar autovehiculul încurca circulația, s-a dispus ridicarea acestuia și transportarea lui la depozitul din Calea Șagului.
Ulterior, polițiștii locali l-au identificat pe conducătorul autoturismului, în persoana lui D.O., de 33 de ani, cu domiciliul în localitatea Dumbrăvița. Cel în cauză a fost sancționat cu amenda maximă prevăzută de OUG 195/2002 în valoare de 725 lei și 3 puncte penalizare la permis, acesta fiind nevoit să plătească și taxa către SDM pentru ridicarea și depozitarea autoturismului”, a transmis Poliția Locală.
Numerele de înmatriculare le avea în portbagaj. Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să evite astfel de practici deoarece vor fi sancționați iar autovehiculele vor fi ridicate din locațiile în care sunt depistate parcate neregulementar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Clădirea principală a Spitalului Clinic Municipal Timișoara își schimbă masiv înfățișarea. Suma investită în modernizare a depășit 4,5 milioane de euro

Investiție de peste 4,5 milioane de euro la Spitalul Municipal Timișoara. Modernizarea clădirii principale de la 'Clinicile Noi' se apropie de final Proiectul de modernizare...

N.E.T., concursul de limba engleză tehnică organizat de Facultatea de Mecanică a UPT pentru elevii de liceu

Facultatea de Mecanică din cadrul Univesității Politehnica Timișoara și Clubul DeMO (Design and Manufacturing Organization), în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Timișoara, cu...

Citește și :