9.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Sesiune de informare privind protecția consumatorilor și siguranța alimentelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, în colaborare cu Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, organizează în data de 5 mai 2022, ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT – Sala Banat, un seminar de informare cu privire la noutăți legislative și reglementări în vigoare cu impact asupra activității agenților economici.

Tematica abordată vizează:
Proceduri. Contravenții. Sancțiuni. – în domeniul protecției consumatorilor
Legislația care reglementează controalele oficiale în domeniul siguranței alimentelor:
 Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene, privind controalele oficiale şi alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecție a plantelor;
 Regulamentul (CE) nr. 627/2019 de stabilire a unor modalități practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 625/2017 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce priveşte controalele oficiale;
 Regulamentul (CE) nr. 178/2002 – Legea alimentului, cu modificările şi completările ulterioare.

Tematicile vor fi susținute de: Mihai-Alin GUBANDRU, Comisar Șef Adjunct și Niculina MIRCEA, Comisar Superior din cadrul CJPC Timiș; Dr.Flavius NICOARĂ, Director Executiv și Dr.Corina PĂDURARIU, Consilier SCAIEI (autorizări, activități import-export) din cadrul DSVSA Timiș.

Seminarul se desfășoară într-o manieră interactivă, sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Participarea este gratuită pentru membrii CCIAT.

Taxa de participare pentru firmele ne-membre este de 150 lei + TVA.
Termen de înscriere: 29 aprilie a.c.
***
Informații suplimentare și confirmări de participare la tel. 0722 503138, e-mail: rolinic@cciat.ro , Rodica Olinic – consilier Relații Publice CCIAT.

Alte subiecte :

Concedierile pe piața IT din Banat nu se întrevăd, deocamdată! Rectorul Universității Politehnica Timișoara vine cu explicația

Zeci de mii de specialiști în domeniul IT din Statele Unite ale Americii și-au pierdut locurile de muncă, într-un an și jumătate. Criza industriei IT...

Zboruri accesibile pentru evadări rapide

Dacă te afli în căutarea unei modalități rapide și accesibile de evadare, alegerea perfectă poate fi reprezentată de zbor. Îți poți satisface astfel dorința...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :